Un bărbat de 70 de ani a fost depistat de polițiștii rutieri din Bacău în timp ce circula cu o viteză de 191 km/h pe DN2-E85, depășind limita legală cu 91 km/h.Incidentul a avut loc pe 1 mai, pe DN2-E85, în afara localității Sascut, unde polițiștii Serviciului Rutier Bacău au surprins autoturismul care rula cu o viteză mult peste cea permisă.
Șoferul, în vârstă de 70 de ani, a fost oprit imediat și sancționat pentru abaterea comisă. Oamenii legii i-au reținut permisul de conducere pentru o perioadă de 120 de zile și i-au aplicat o amendă contravențională în valoare de 4.050 de lei.
Polițiștii atrag atenția că viteza excesivă rămâne una dintre principalele cauze ale accidentelor rutiere grave și le recomandă conducătorilor auto să respecte limitele legale și să adopte un comportament responsabil în trafic.





