0:00

Tomograful spitalului și-a dat… tubul, ZCH NEWS - sursa ta de informații

Un aparat extrem de important pentru investigarea pacienților din județul Neamț și-a dat duhul. Este vorba despre tomograful, care funcționa în Spitalul Județean de Urgență Neamț din anul 1999 și care și-a făcut treaba cu jumătăți de măsură timp de aproximativ 14 ani de zile. Amprenta timpului și-a spus cuvântul și astfel, după ce tomograful s-a stricat ultima oară marți, 11 iunie, reprezentanții firmei de la București, care asigură reparațiile acestuia, după  ce l-au întors și pe față și pe dos s-au declarat neputincioși. „S-a stricat tubul. Nu mai poate fi înlocuit. A mai rămas tomograful din clădirea nouă a spitalului. Trebuie să vedem cum o să procedăm în continuare. O să merg la București, la Ministerul Sănătății, să discut cu reprezentanții de acolo pentru achiziționarea unuia nou”, a spus dr. Ioan Lazăr, directorul Spitalului Județean de Urgență Neamț. De câțiva ani buni, tomograful învechit a fost reparat de mai multe ori. Din cauza calității slabe a imaginilor și a vechimii modelului, acesta nu putea prelucra toate informațiile utile medicilor specialiști pentru o diagnosticare corectă. Din acest motiv, conducerea unității spitalicești a încheiat încă de anul trecut un contract cu un tomograf privat. Pentru anul acesta s-au alocat bani pentru serviciile cu tomograful firmei private, dar în condițiile actuale, insuficienți pentru a acoperi investigațiile pe parcursul unui an de zile. Soluția este achiziționarea unui tomograf nou sau suplimentarea fondurilor pentru externalizarea analizelor tomografice. În momentul de față, conducerea Spitalului Județean de Urgență Neamț susține că pacienții pot merge să-și facă investigațiile tomografice la firma privată, cheltuielile fiind acoperite de spital. Un tomograf nou a fost propus în planul de achiziții, dar până în prezent nu a fost primit un răspuns din partea Ministerului Sănătății. Costurile unui astfel de aparat ar depăși suma de zece miliarde de lei vechi, iar absența lui din stocul spitalului pune în dificultate conducerea unității județene, riscând să nu primească acreditare pentru spital.

Marian TEODOROF

Articolul precedentBani grămadă pentru un turism „zgârcit”
Articolul următorDNA trimite Primăria Pietrei în faliment?

1 COMENTARIU

  1. Acu’ mere Lazăr la București? Unde-i tomograful ăla donație pe care-l promite de ‘frun an? Nu-i e rușine să apeleze la tomograful privat după ce, luna trecută, hotărâse în vomitetul director să-i dea afară pe privați pentru că aduce el tomograf cu 64 slice? Cât dracu mai stă securistu’ ăsta-n scaun?

Comentariile sunt închise.