Locuitorii comunei Timişeşti sunt invitaţi, joi, 26 octombrie, la inaugurarea noului Centru de Cultură şi a Bibliotecii. În cadrul evenimentului, în aceeaşi zi, la ora 11:00, va avea loc, în satul Preuteşti, o ceremonie organizată cu prilejul resfinţirii Monumentului Eroilor din cele două războaie mondiale, pentru apărarea ţării şi întregirea neamului.
Festivitatea va consta într-un ceremonial militar al Gărzii de Onoare, un ceremonial religios, depuneri de coroane şi alocuţiuni oficiale. La ora 12:00, se va semna şi acordul de înfrăţire cu comuna Dereneu, din Raionul Călăraşi, din Republica Moldova. La ora 14:00, în centrul comunei va avea loc inaugurarea Centrului de Cultură şi a Bibliotecii Comunale, un program artistic susţinut de grupuri de elevi ai Şcolii Gimnaziale Timişeşti şi alţi invitaţi.
“Pe 26 octombrie, în comuna noastră va fi o triplă sărbătoare. Vom inaugura Centrul Cultural şi Biblioteca, vom resfinţi Monumentul Eroilor, din satul Preuteşti şi ne vom înfrăţi cu comuna Dereneu, din Republica Moldova. Fondurile pentru lucrările căminului cultural le-am obţinut de la Compania Naţională de Investiţii. Iniţial, valoarea proiectului era de 24 de miliarde lei vechi, dar, în urma licitaţiei, s-a ajuns la o valoare a lucrărilor de 17 miliarde lei vechi.
Noul centrul cultural va fi la dispoziţia şcolii, unde se vor organiza evenimente cultural-artistice. Însă, ne gândim ca acest centru să aducă şi bani la visteria comunei, la bugetul local. În acest sens, respectând legea, vom iniţia un proiect de hotărâre, prin care să putem închiria sala pentru diferite evenimente şi eventual să facem şi un Cinema HD, unde cetăţenii pot viziona un film contra cost”, ne-a spus primarul Vasile Mărculeţ. (C.T. STURZU)