0:00

Testamentul politic al lui Mihai Eminescu (XXXIV), ZCH NEWS - sursa ta de informații

Sub acest titlu prezentăm fragmente din lucrarea lui Radu Mihai Crişan, “Spre Eminescu. Răspuns românesc la ameninţările prezentului şi la provocările viitorului”, ediţia a III-a revizuită, Editura Cartea Universitară, Bucureşti, 2005. Afirmaţiile lui Mihai Eminescu, în fragmente din presa de acum 150 de ani, sunt de o actualitate izbitoare, din care cauză cartea nu a circulat, fiind foarte puţin cunoscută.

„Din nou ni se spune bunăoară că dorim întoarcerea stării de lucruri înainte de 1700, că vorbim cu deliciu de un Domn de sânge, înconjurat de-o aristocraţie istorică, ba «Românul» are chiar aerul de-a ne face o imputare din aceasta. Să ne-nţelegem: nu dorim nici una nici alta. Dar de ce n-am aminti cu iubire trecutul? Fără îndoială vechii Domni cari şi-au întins armele până-n Dunăre şi Nistru, ei, scut creştinătăţii precum [î]i numea Biserica şi evul mediu, n-au existat pentru a face ruşine generaţiei actuale, şi acea aristocraţie, cu independenţa ei de caracter, cu curajul ei, ale cărei privilegii consistau în datorii cătră ţară mai grele decum alţii aveau a le purta, asemenea n-ar fi vro pagubă dac-ar exista şi astăzi. Dar de la părerea de rău după veacuri trecute de domnia lui Carol Îngăduitorul. Este în realitate nimic mai mult, nimic mai puţin decât proclamarea perpetuă a predominării elementelor străine asupra poporului istoric216, compus încă până neatârnare până la dorinţa nerealizabilă de-a restabili trecutul e o mare deosebire. Daca ne place uneori a cita pe unii dintre Domnii cei vechi nu zicem cu asta că vremea lor se mai poate întoarce. Nu. Precum lumina unor stele ce s-au stins de mult călătoreşte încă în univers, încât raza ajunge ochiul nostru într-un timp în care steaua ce a revărsat-o nu mai există, astfel din zarea trecutului mai ajunge o rază de glorie până la noi, pe când cauza acestei străluciri, tăria sufletească, credinţa, abnegaţiunea nu mai sunt. Degeaba pitici moderni ar îmbrăca zalele lor mâncate de rugină dacă nu pot umplea sufletele cu credinţa şi smerirea celor vechi. Ci nu de ei poate fi vorba când discutăm ceea ce se petrece în zilele noastre; nu virtuţile lor de eroi şi de sfinţi pot fi măsura virtuţilor confiscate ale ilustraţiunilor actuale. Nu abnegaţiunea, onestitatea vulgară, care e dator s-o aibă orice om de rând, nu eroismul, sentimentul celei mai simple datorii, iată ceea ce căutăm în zădar la adversarii politici. Nu restabilirea trecutului; stabilirea unei stări de lucruri oneste şi sobre, iată ţinta la care se mărgineşte oricine dintre noi”. (va urma)

Articolul precedentCELE MAI FRUMOASE POEZII ROMÂNEŞTI
Articolul următorCărţi în pregătire: Constantin Ardeleanu / „Obliteraţii” (VIII)