Valul de aer polar a ajuns și în județul Neamț. Primele temperaturi negative s-au înregistrat aseară în masivul Ceahlău, iar în această dimineață la Baza Salvamont Dochia se înregistrau minus 4 grade Celsius.
“Temperaturi negative în Ceahlău și în toata zona montană înaltă a județului Neamț. Încă de aseară, stația meteo automată care funcționează în Baza Salvamont Dochia a înregistrat primele temperaturi negative a sezonului de toamnă-iarnă. În jurul orei 23.00 temperatura a coboarât în jurul valorii de -1 grad, iar în această dimineață a ajuns la -4”, se arată într-o postare pe rețeaua de socializare a Serviciului Salvamont Neamț. (I.Ș.)