Femeie agresată de concubin

 Femeie agresată de concubinO femeie în vârstă de 36 de ani a fost agresată de concubinul său în urma consumului de alcool. Incidentul a avut loc în noaptea de 19 noiembrie, în jurul orei 00:00, în localitatea Rediu.

Potrivit informațiilor transmise de IPJ Neamț, după ce polițiștii ajunși la fața locului au intervenit, femeii i-au fost aduse la cunoștință prevederile Legii nr. 26/2024. Aceasta a declarat că nu dorește emiterea unui ordin de protecție provizoriu, însă ia fost înmânat un formular pentru emiterea unui astfel de ordine în viitor.

În urma probelor adunate, autoritățile au decis reținerea agresorului, un bărbat de 35 de ani, pentru 24 de ore. Acesta a fost transferat în Centrul de Reținere și Arest Preventiv Neamț.

Victima a fost transportată la spital pentru îngrijiri medicale, dar nu a rămas internată. În prezent, cercetările continuă sub aspectul săvârșirii infracțiunii de violență în familie.

Denisa POPA

Autor:

Ultima ora

Crucea Roșie Română – 150 de ani de existență!

Sâmbătă, 4 iulie 2026, se împlinește un secol și...

Bărbat și-a pierdut viața după ce un copac a căzut peste el

Actualizare: Potrivit căpitan Irina Popa, din păcate, manevrele de...

Botoșani. Trei persoane au ajuns la spital după o coliziune la Vorona Mare

Un accident rutier produs pe raza localității Vorona Mare,...

Cod galben de vânt în Neamț, Bacău, Iași și Vaslui

Meteorologii Administrației Naționale (ANM) au emis în această dimineață...

FOTO. Sfânta Olimpiada de la Farcașa comemorată la Biserica Parohiei din localitate

Astăzi, 4 iulie, la biserica Parohiei Farcaşa din judeţul...

Alertă FBI: Campanie de phishing care vizează utilizatori Signal, WhatsApp și Telegram

Directoratul Național de Securitate Cibernetică (DNSC) anunță că FBI...