hibovski

* interviu cu poetul Gheorghe Hibovski

Poetul  Gheorghe Hibovski s-a născut la 29 noiembrie 1949, la Dumbrava Roşie şi este absolvent al Universităţii de Arte George Enescu, Iaşi, Secţia Teatrologie (2005-2008), cu un master în critică teatrală. Între 1970-2006, după absolvirea cursurilor liceale, a practicat diverse  îndeletniciri  regizor de culise, sufleur (Teatrul Tineretului, Piatra-Neamţ), instructor artistic (Casa de Cultura Bicaz, Casa de Cultura Piatra-Neamţ), profesor la Şcoala de Arte Piatra-Neamţ. De-a lungul anilor a realizat  spectacole de teatru (regie si scenografie), spectacole de satiră (text si regie), spectacole de teatru pentru copii (text, regie si scenografie), spectacole de teatru poetic (regie şi scenografie), spectacole de teatru-dans (scenariu, regie si scenografie) şi a interpretat mai multe roluri. Membru al UNITER şi al Uniunii Scriitorilor din România, Filiala Iaşi (2011).

Cum ai debutat în poezie?

– Fără să știu, fără să-mi fi propus. De fapt, niciodată nu m-am zbătut să public. Iar când am făcut un minim efort, m-am lovit de tot soiul de întâmplări stupide. În clasa a XI-a, într-o recreație mare,  a venit la liceu prietenul meu cel mai bun, Constantin Bostan, cu o revistă studențească, „Alma mater”, în care Ana Blandiana îmi publicase două texte. În următorul număr, au mai apărut două. Debutul, ca și alte reușite ale mele, a fost pus la cale de Constantin Bostan.

– Ce părere ai despre cenaclurile prin care ai trecut în tinereţe? Au avut ele darul de a te forma ca scriitor? Cu ce amintiri ai rămas din acea perioadă?

– M-au format și m-au deformat. Sunt prea multe de spus ca să mai detaliem. Am și înființat și condus un cenaclu la acea vreme. Dar mai mult a contat grupul de prieteni: Ion Clopoțel, Doru Parfenie, Copel Moscu, Gheorghe Burdujan. Scriam împreună, discutam, cântam, recitam… Am dat spectacol de un sfert de oră în autobuz! Curaj, inconștiență?, habar n-am.

– Trebuie să porţi cuiva recunoştinţă pentru debutul în poezie sau ai răzbătut singur prin furcile caudine ale debutului în revistă apoi al celui editorial?

– Publicând rar, fiecare apariție într-o revistă poate fi considerată un debut. Am întâlnit mulți oameni minunați, pe care i-a entuziasmat creația mea poetică și care au făcut, din diverse motive, mai mult sau mai puțin pentru scoaterea ei la lumina tiparului: Cezar Baltag, Fănuș Neagu, Daniel Dimitriu, Ovidiu Crohmălniceanu, Ion Gheorghe, Nichita Stănescu, Laurențiu Ulici… Și lista ar putea continua. Crohmălniceanu și Ulici au încercat să mă publice în volum. Ghinioane! Publicarea în volum o datorez cu totul soției mele, Maria Hibovski.

– Ai scris doar trei cărţi de poezie, toate bune. Să înţeleg că ai trădat poezia pentru teatru sau ţi-a mai rămas un pic de cer şi pentru poezie? Te vei reîntoarce la ea cândva, sau nu mai e timp?

– În cele trei volume de versuri, textele apar în ordine cronologică și acoperă o perioadă cuprinsă între 16 și 50 și ceva de ani. Și pe urmă, poetul din mine se manifestă în orice altceva aș face. E adevărat că, la 27 de ani, am hotărât să devin un om normal, să mă însor, să am copii, etc. La 40 de ani, mi-am dat seama că trăiesc într-o minciună și am schimbat totul. Acum, sunt în apele mele.

– Eşti teatrolog cu diplomă. La ce bun un teatrolog în vremurile de azi? Are el puterea să aducă mai mulţi oameni în sala de teatru sau doar să îndrume pe spectator la care dintre spectacole nu are ce căuta?

– E adevărat că un critic de teatru nu mai poate influența spectatorul așa cum se întâmpla înainte de ’89, sau cum se întâmplă în occident. Dar criticul de teatru poate scrie și critică de întâmpinare, identificând și cultivând un curent creator, la nivel de interpret, de trupă sau de mișcare teatrală. Pe mine, însă, nu mă preocupă cronica dramatică. În cărțile mele de teorie teatrală, eu încerc să-mi limpezesc fenomenul teatral ca manifestare umană, încerc să depistez principii generatoare, cauze, resorturi, efecte. Am scris despre interactivitate în teatru, despre imitația teatrală și mască, iar acum lucrez la o carte despre impulsul teatral.

– La Piatra Neamţ te ocupi cu aşa-numitul „teatrul de joacă”. Dacă nu e puţin pleonastică denumirea – să zicem că nu – de ce teatrul de joacă? Teatrul serios e altceva, sau e „de joacă” pentru că e cu tineri şi pentru tineri?

– La Piatra Neamț eu mă ocup, în principal, de Teatrul TANDEM, un teatru independent, profesionist, cu premii în festivaluri, cu numeroase reprezentații în țară și, de curând, în străinătate. Între 16 și 18 octombrie, Teatrul Tandem a fost prezent la Teatrul Pygmalion din Viena și la Ambasada României din Austria, cu 3 spectacole și 4 reprezentații. Teatrul de Joacă e un proiect creat de mine la Biblioteca Județeană G.T. Kirileanu și concretizat, ca spațiu, de mai sus pomenitul Constantin Bostan. Teatrul presupune demers estetic, performanță, etc., Teatrul de Joacă e un proiect social în primul rând. La începuturi, aduceam câte o clasă de elevi și-i stimulam să scrie o piesă. Organizam un fel de cenaclu în care se lecturau toate textele. Ei, „profesorii” de joacă, îmi încredințau mie, „elevul”, textele pentru a scoate din ele un scenariu unic. Ei, „profesorii”, puneau textul în scenă, ei asigurau muzica, scenografia, regia, secondați, evident, de mine sau de soția mea. În șase ani, s-au scris sute de texte, s-au realizat vreo 30 de spectacole, s-au editat 5 caiete de dramaturgie. Copiii, tinerii, erau puși în situația de a realiza ceva fără ca adultul să-i cenzureze, să le dea peste mână, pentru ca, mai târziu, să aibă curajul de a se manifesta liber în orice alt domeniu. Chiar dacă am abandonat caietele de dramaturgie, Teatrul de Joacă rămâne un proiect social prin temele abordate în spectacole.

– Împreună cu actrița Maria Hibovski, soţia ta, faci „un fericit tandem de gândire şi realizare”, cum se exprima criticul Ştefan Oprea în revista Teatrul Azi, iar scândura scenei pare să fie viaţa voastră. Ce alte preocupări aveţi în afara scenei?

– Adevărat! Preocupări? Normale. Facem mișcare, alergăm, mai ales Maria. Nu bem, nu fumăm, dar nu ocolim cluburile. Uneori ieșim cu mașina din oraș, unde vedem cu ochii. Mereu cu prietenii.

A consemnat Nicolae SAVA