Amenzi mai mari pentru petrecerile zgomotoase și tulburarea liniștii publice. De când intră în vigoare noile prevederi?

Începând cu 13 iunie 2026, au intrat în vigoare noile prevederi ale Legii nr. 92/2026, care modifică și completează Legea nr. 61/1991 privind sancționarea faptelor de încălcare a normelor de conviețuire socială, a ordinii și liniștii publice. Modificările aduc amenzi mai mari și sancțiuni mai severe pentru persoanele care tulbură liniștea publică, în special prin organizarea de petreceri zgomotoase.

Potrivit noii legislații, organizarea de petreceri private în aer liber, în corturi, foișoare, curți sau alte spații neacoperite, cu muzică la un volum care deranjează vecinii, este reglementată în mod expres și poate atrage sancțiuni considerabile. De asemenea, prevederile se aplică atât în mediul urban, cât și în mediul rural.

Amenzi majorate

Noile sancțiuni prevăd:

-Creșterea plafonului maxim al amenzilor pentru tulburarea ordinii și liniștii publice de la 1.000 la 1.500 de lei;

-Amenzi între 1.000 și 2.000 de lei pentru tulburarea liniștii publice prin zgomot;

-Amenzi între 4.000 și 6.000 de lei pentru organizarea de petreceri private zgomotoase;

-În cazul repetării faptei în termen de 72 de ore, sancțiunile pot ajunge la amenzi între 6.000 și 12.000 de lei sau la prestarea a 100–150 de ore de muncă în folosul comunității.

Sesizările privind tulburarea ordinii și liniștii publice pot fi făcute prin apel la numărul unic de urgență 112 atunci când situația impune intervenția imediată a autorităților.

C.T.S.

Autor:

Ultima ora

Automobile de epocă rare, expuse la Palatul Sturdza din Miclăușeni

Iubitorii de istorie și automobile clasice sunt invitați sâmbătă,...

IPJ Neamț recrutează candidați pentru școlile de agenți de poliție. Înscrierile se fac până pe 4 octombrie

Inspectoratul de Poliție Județean Neamț a început recrutarea candidaților...

Tânăr din Bacău, reținut după ce ar fi lovit un bărbat pe o stradă din Valea Ursului

Un tânăr de 18 ani din comuna Dămienești, județul...

Concluzii după MOBEX – Neamț, exercițiul militar de mobilizare pentru apărare

Exercițiul de mobilizare MOBEX, desfășurat în Neamț în perioada...