La finalul săptămânii trecute la Şcoala postliceală sanitară „Laureatus” din Târgu Neamţ s-a desfăşurat o activitate de prezentare a terapiilor complementare. Cursanţii acestei şcoli, viitori asistenţi medicali şi asistenţi farmacişti au avut ocazia să participe la o lecţie de medicină complementară predată de un renumit medic, profesor doctor Cornel Saradan.
Prof. doctor Cornel Saradan este medic primar de medicină generală şi angajat al DSP Botoşani. Distinsul profesor doctor predă mai multe discipline medicale şi în cadrul Şcolii Postliceale Sanitare „Laureatus” din Târgu Neamţ: „Astăzi am prezentat elevilor terapii complementare. Pentru că în afară de medicina alopată există şi medicina complementară, alternativă. S-a prezentat elevilor modul cum se pot vindeca boli cu ajutorul plantelor medicinale. De asemenea, voi prezenta un aparat, Vasindux se numeşte. E vorba de activarea circulaţiei sangvine prin fenomenul de inducţie electromagnetică. Se activează circulaţia sangvină şi se poate trata o disfuncţie care e legată de circulaţia sangvină. Am mai prezentat un aparat numit Bioptron care tratează cu lumină de diferite culori sau cu lumină polarizată. La final le-am prezentat nişte cărţi în care una dintre ele se numeşte Cum să nu mori. În ea există 15 capitole pentru boli, pentru boli cardiovasculare, pentru infecţii, pentru cancerul de sân, etc. O altă carte pe care am prezentat-o vorbeşte despre secretul vindecării spontane. Prin efectul minţii relaxate se induc nişte sugestii şi se poate produce o vindecare din interior prin mental. Viitori asistenţi medicali trebuie să ştie cât de vastă este medicina complementară. Prin unirea medicinei de la facultate, medicina alopată şi medicina complementară se formează un tot unitar. Se numeşte medicină holistică, adică tratăm persoana ca un întreg şi asta este un ideal. De fapt asta este medicina viitorului. Scopul acestei lecţii este dublu. Pe de o parte să fim mai atenţi la persoanele bolnave, pentru că sunt simptome ale căror remedii nu se regăsesc în medicina clasică. Al doilea scop este să fim mai deschişi, pentru că în afara medicinei clasice cu medicamente mai există şi alte modalităţi de a influenţa sănătatea. Trebuie să avem grijă la activitatea fizică, la somn, la alimentaţie şi la altele”.
Emanuel Creţu, managerul unei companii de distribuţie de produse pentru sănătate pe bază de aloe: „Produsele pe care le-am prezentat astăzi nu au efecte secundare, nu au contraindicaţii. Sunt produse care completează stilul de viaţă sănătos şi sunt produse premium. Aloe vera este un produs premium care hrăneşte organismul, aduc un aport alimentar de vitamine şi minerale. Am prezentat cinci categorii de produse, băuturi pe bază de aloe, suplimenţi nutritivi, produse pentru îngrijirea pielii, pentru îngrijire personală şi produsele pentru controlul greutăţii personale. Am aşteptări mari de la cursanţi să îmbrăţişeze o astfel de medicină alternativă. Cu şcoala Laureatus avem o strânsă colaborare şi vă pot spune că este pentru prima oară când suntem invitaţi de o şcoală postliceală din România, şi pentru asta îi multumesc domnului preşedinte Doru Băetu”.
Doru Băetu, preşedintele Fundaţiei pentru Ştiinţă şi Sănătate „Laureatus” a conchis: „Vreau să-i mulţumesc în mod special domnului profesor doctor Cornel Saradan care aduce şcolii un plus de valoare şi să-i apreciez pasiunea, responsabilitatea, dăruirea, implicarea şi seriozitatea de care dă dovadă. Activitatea aceasta va fi desfăşurată pe două nivele. Unul la nivelul şcolii noastre iar celălalt la nivelul comunităţii. La finalul lunii mai vom desfăşura această activitate va fi desfăşurată şi la licee din oraşul Târgu Neamţ, cât şi la liceele din Vânători Neamţ şi Pipirig”.
C.T. STURZU