Astăzi, 12 mai, este Ziua Internaţională a Asistentului Medical instituită în 1974 la iniţiativa Consiliului Internaţional al Asistenţilor Medicali. Ea este aniversată, la nivel mondial, împreună cu ziua de naştere a asistentei medicale Florence Nightingale, cea care a pus bazele moderne ale asistenţei medicale.

90029570 1960588947411782 3903493967706062848 o 2Şi pentru că majoritatea asistenților medicali se află în prima linie în lupta cu noul coronavirus, Daniel Harpa, primarul orașului Târgu Neamț le-a transmis un mesaj de apreciere şi recunoştinţă: ”De Ziua Internaţională a asistentului medical transmit acestor eroi ai noştri, mai ales în aceste vremuri, multă sănătate şi putere de muncă. Ţin să-i asigur de toată aprecierea mea, de toată susţinerea mea şi de tot respectul meu. Spitalul nostru are cadre medicale de nădejde, asistenţi medicali profesionişti şi care pun suflet în tot ceea ce fac. Ca şi până acum, voi susţine permanent calitatea actului medical din spitalul nostru şi voi asigura din cât mai multe surse de finanţare bani pentru dotarea spitalului, astfel încât aceştia să-şi poată desfăşura activitatea în condiţii optime”.

20200410 115718Dr. Alexandru Pătrașcu, managerul spitalului, s-a adresat și el colaboratorilor din spital: „Dragi asistenţi, vă adresez din suflet calde şi sincere urări de sănătate şi prosperitate, echilibru spiritual, realizări frumoase şi noi succese în realizarea sarcinilor nobile pe tărâmul profesiei de asistent medical, deloc uşoară, care zi de zi vă oferă provocări, dar şi motivaţii pentru performanţă şi perfecţiune. Vă doresc o activitate fructuoasă, precum şi toată dragostea şi afecţiunea celor apropiaţi! Fie ca perseverenţa şi spiritul de sacrificiu să vă însoţească mereu în alinarea suferinţelor pacienţilor! Pentru munca dumneavoastră cu abnegaţie, vă mulţumesc!”.

Eva UngureanuLiderul Sanitas Târgu Neamţ, doamna Eva Ungureanu a ţinut să transmită un mesaj asistenților care fac parte din sindicat: „Le urez multă sănătate! Felicitări şi mulţumiri celor care au fost în linia întâi şi un pios mesaj de condoleanţe familiilor care au pierdut membri ce au fost asistenţi medicali. Le doresc multă răbdare şi implicare. Această meserie noi trebuie să ne-o facem cu mare repsonsabilitate”.
Spitalul Târgu Neamţ numără aproximativ 160 de asistenţi medicali.
C.T. STURZU

Articolul precedentParamedicul Cristinel Nichifor va fi înmormântat fără onoruri militare
Articolul următorVijelia a lăsat fără energie electrică 20 de gospodării
ZCH News
Stiri din Neamt, Bacau, Suceava, Iasi, Botosani, Vaslui. Primul ziar regional din regiunea Nord Est.