Relația cel puțin tensionată între președintele CJ și prefectul George Lazăr este deja de notorietate, acesta din urmă nepierzând multe ocazii de a-l “șicana” pe șeful administrației nemțene. Nici președintele Tărâță nu stă cu mâna în sân și l-a criticat dur pe prefect pentru apariția “boțită” de la inaugurarea centrului de la Păstrăveni. Așa cum a remarcat și “Ceahlăul”, oferind fotografii de la eveniment, și președintele Culiță Tărâță s-a arătat neplăcut impresionat de ținuta reprezentantului Guvernului. “Mă abțin să comentez relația cu actualul prefect. Din articolele din presă am rămas impresionat într-un mod neplăcut de atitudine. La eveniment era prezent președintele Parlamentului din landul Bavaria – știut faptul că Germania este una din țările cele mai influente din UE – și Mitropolitul Moldovei. Dacă era copilul meu – și întâmplarea face că a fost coleg cu băieții mei – vă spun sincer că îl altoiam”, a declarat președintele Tărâță. Acesta a refuzat să comenteze și faptul că prefectul Lazăr și-a asumat public ajutoarele pe care, de fapt, președintele Tărâță le-a adus pentru sinistrații din zona Târgu Neamț, afectați de ploile torențiale de la începutul lunii mai. În ceea ce privește o serie de controale pe la diferite firme din județ, tematice și cu scop clar amendabil, pe care le acuză unii, președintele Tărâță a spus că este “pentru”. „Controalele să le trimită oricând. În calitatea mea, nu mă opun ca firmele unde am fost acționar să fie controlate. Am fost controlat și mă bucur, deoarece, cu ocazia asta se convinge și opinia publică că ne facem treaba”, a mai spus Tărâță. (C.M.)
Categorii
- Acesti oameni care ne conduc
- ACTUALITATE
- ADMINISTRAȚIE
- Administrație Bacău
- Administrație Botoșani
- Administrație Iași
- Administrație Neamț
- Administrație Suceava
- Administrație Vaslui
- ADVERTORIAL
- AGRICULTURA
- Agricultură Bacău
- Agricultură Botoşani
- Agricultură Iaşi
- Agricultură Neamţ
- Agricultură Suceava
- Agricultură Vaslui
- Alegeri locale 2024
- Alegeri parlamentare 2016
- BACĂU
- BOTOȘANI
- COMUNICATE PRESĂ
- CULTURA
- Cultură Bacău
- Cultura Botoșani
- Cultura Iași
- Cultura Neamt
- Cultura Suceava
- Cultura Vaslui
- Economic Bacău
- Economic Botoșani
- Economic Iași
- Economic Neamț
- Economic Suceava
- Economic Vaslui
- ECONOMIE
- EDITORIAL
- EDUCATIE
- Educaţie Bacău
- Educaţie Botoşani
- Educaţie Iaşi
- Educaţie Neamţ
- Educaţie Suceava
- Educaţie Vaslui
- EVENIMENT
- FAPT DIVERS
- Featured
- Felicitari
- IAȘI
- INFRACȚIONAL
- Infracțional Bacău
- Infracțional Botoșani
- Infracțional Iași
- Infracțional Neamț
- Infracţional Suceava
- Infracțional Vaslui
- Interviu
- JUSTIŢIE
- Justiţie Bacău
- Justiţie Botoşani
- Justiţie Iaşi
- Justiţie Neamţ
- Justiţie Suceava
- Justiţie Vaslui
- NEAMȚ
- OPINII
- Pensiuni in Neamț
- POLITICA
- Politica Bacau
- Politică Botoșani
- Politica Iași
- Politica Neamț
- Politica Suceava
- Politica Vaslui
- RELIGIE
- Religie Bacău
- Religie Botoşani
- Religie Iaşi
- Religie Neamţ
- Religie Suceava
- Religie Vaslui
- SANATATE
- Sănătate Bacău
- Sănătate Botoşani
- Sănătate Iaşi
- Sănătate Neamţ
- Sănătate Suceava
- Sănătate Vaslui
- SOCIAL
- Social Bacau
- Social Botoșani
- Social Iași
- Social Neamț
- Social Suceava
- Social Vaslui
- SPORT
- Sport Bacău
- Sport Botoșani
- Sport Iași
- Sport Neamț
Mai mult



