accident-podoleni-costisa-22Conducătoarea auto de 29 de ani, din Podoleni, care a fost implicată în accidentul cumplit, soldat cu 8 victime, de vinerea trecută, a intrat în moarte cerebrală. După ce-au obținut acordul familiei, medicii de la Spitalul de Neurochirurgie Iași au transferat-o la Spitalul „Sf. Spiridon” Iaşi și, în cooperare cu o echipă de medici din Capitală, i-au prelevat toate organele interne, mai puțin plămânii, afectați de cele câteva zile de intubare.

”În cursul nopţii de marţi, 2 noiembrie, tânăra a fost declarată în moarte cerebrală şi transferată la Spitalul Sfântul Spiridon pentru prelevarea organelor”, scrie „Ziarul de Iași”.

„Familia şi-a exprimat acordul pentru prelevarea tuturor organelor interne, inclusiv cord. Potrivit conducerii Centrului Regional de Transplant, în cursul zilei de ieri, 3 noiembrie, încă se pregăteau demersurile pentru prelevare. «Avem acceptul familiei pentru prelevarea organelor, acum facem pregătirile necesare. Echipa, care se va ocupa de prelevarea organelor, este formată din medici ieşeni şi bucureşteni», a arătat dr. Raluca Neagu, coordonatoarea centrului ieşean”, notează aceeaşi sursă. (C.M.)

Articolul precedentPesedisme parlamentare: „Sunteți bunica care ne ceartă? Nu vă mai primim la comisie!”
Articolul următorNEAMŢ: Au mai rămas 144 de bilete de tratament. Vezi unde
ZCH News
Stiri din Neamt, Bacau, Suceava, Iasi, Botosani, Vaslui. Primul ziar regional din regiunea Nord Est.