SalvamontO fată, în vârstă de 19 ani, a suferit o hemoragie masivă la şold, după ce a căzut în Jgheabul lui Trifan, pe Ceahlău, în apropiere de Staţiunea Durău.

S-a întâmplat marți, 1 august, pe un traseu destul de frecventat de turişti. Tânăra era venită împreună cu un grup de prieteni, din Tulcea şi, în zona Jgheabului lui Bucur, s-a abătut de la traseu, moment în care a alunecat în jgheab.

“Au fost ploi mari în ultimele două săptămâni şi, noi aveam în acea zonă un podeţ şi nişte balustrade care au fost luate de scurgerile de pe versanţi. Grupul a deviat un pic de la traseu, iar fata, care nu avea încălţăminte corespunzătoare pentru ascensiune pe munte, a alunecat în jgheab şi s-a lovit de un molid. Un ciot i-a perforat şoldul şi a avut o hemoragie puternică. Dar, a avut noroc, pentru că traumatismul s-a produs pe partea exterioară a şoldului. Dacă ar fi fost pe interiorul coapsei, i-ar fi perforat artera femurală şi în 3-4 minute putea să moară. A avut zile, a avut noroc” a precizat Raul Papalicef, şeful Salvamont Neamţ.

Fata a fost scoasă din râpă de un echipaj al Salvamont Neamţ, care i-a acordat primul ajutor pentru plaga zdrobită de aproximativ 7 cm de la şold. Salvamontiştii au reuşit să-i oprească parţial hemoragia şi au imobilizat şoldul cu o atelă. A fost transportată pe targă până la ambulanţa SMURD care a preluat-o.

O altă noapte ocupată pentru salvamontiști

Azi-noapte, salvamontiştii au fost solicitaţi prin apel la 112 pentru salvarea unui grup de patru tineri, cu vârste de 19-20 de ani, veniţi din Otopeni, Bucureşti. Tinerii s-au rătăcit exact în aceeaşi zonă Piciorul lui Bucur– Jgheabul lui Trifan. Ei foloseau telefoanele mobile pentru a-şi lumina calea. Când au ajuns în zona ravenelor, unde panta are o lungime de vreo 10 metri, în întuneric, s-au speriat şi s-au rătăcit. Au avut noroc să fie aduşi în staţiune de echipajul Salvamont de la Baza Durău.

Urmează un weekend greu pentru salvamontişti, pentru că duminică, 6 august este sărbătoarea Schimbării la faţă, pe care foarte mulţi turişti aleg să o petreacă pe Ceahlău.

Angela Croitoru

Foto: Salvamont Neamț

Articolul precedentCentrul Bella Vita Roman închis. Administratorul riscă 7 ani de închisoare pentru delapidare
Articolul următorNora fostului deputat Constantin Moisii ar putea ajunge, din nou, consilier local la Piatra-Neamţ
ZCH News
Stiri din Neamt, Bacau, Suceava, Iasi, Botosani, Vaslui. Primul ziar regional din regiunea Nord Est.