portofel cu baniUn bărbat de 49 de ani, din Roman, a fost reţinut de poliţişti, în ziua de 5 aprilie, sub acuzaţiile de tâlhărie şi port fără drept de obiecte periculoase. Cel care a făcut reclamaţia este un bărbat de 34 de ani, din Ruginoasa.

„Din cercetări a rezultat faptul că, în timp ce se afla pe terasa unui local public din municipiul Roman, persoana vătămată a fost acostată de un bărbat de 49 de ani, care i-ar fi solicitat restituirea unei datorii mai vechi, moment în care aceasta ar fi părăsit în fugă locația respectivă, fiind urmărită de bărbatul în cauză”, a precizat agentul Georgiana Moşu, purtătorul de cuvânt al IPJ Neamţ. „Profitând de faptul că persoana vătămată s-a împiedicat, bărbatul de 49 de ani i-ar fi smuls haina în care se afla portofelul. La scurt timp după sesizare, polițiștii l-au identificat pe cel în cauză, în urma controlului corporal efectuat, fiind descoperit asupra sa bunul sustras și un obiect tăietor-înțepător care a fost ridicat în vederea continuării cercetărilor”. Portofelul a fost restituit reclamantului, iar autorul tâlhăriei urmează să fie prezentat Parchetului de pe lângă Judecătoria Roman, cu propunerea de luare a unei măsuri preventive.

C.M.

 

Articolul precedentAlți 68 de nemțeni confirmați Covid. Record național cu aproape 200 decese și 1.466 pacienți în ATI
Articolul următorBătrână de 90 de ani, agresată de nepot pentru că nu i-a dat bani