cj-neamt-septembrie-2016Săptămâna de lucru a început cu o extraordinară pentru consilierii județeni din Neamț și cu o surpriză pentru Compania Județeană Apa Serv – un proiect de hotărâre privind schimbarea Consiliului de Administrație (CA) al companiei și desemnarea a 7 administratori interimari.

Anunțată cu puțin înainte de terminarea programului de lucru de vineri, ședința nu i-a putut reuni pe toți consilierii, fiind prezenți doar 27 din totalul de 35. Tot pe nepusă masă a venit și un proiect suplimentar privind o serie de măsuri de schimbare la Apa Serv. Ședința a început în prima parte a zilei, la ora 11:00, dar doi consilieri județeni, ambii ai PSD și ambii agamani la Apa Serv, Neculai Pușcașu și Dănuț Andrușcă, au prezentat, la prima oră, un raport privind situația companiei Apa Serv, fapt precizat cu minuțiozitate în expunerea de motive anexată proiectului de hotărâre supus astăzi, 19 septembrie, votului în plen.

Vigilența nu a fost, însă, și pe placul liberalilor din CJ Neamț, care, prin vocea lui Florin Hopșa, au anunțat că refuză să voteze mai întâi suplimentarea ordinii de zi, după care proiectul în sine. „Nu vom vota acest proiect de hotărâre, pentru că am primit documentele mult prea târziu”, a spus, în plen, Florin Hopșa, liderul liberalilor din legislativul nemțean.

Răsfoind documentele anexate respectivului proiect, aflăm că Apa Serv este reprezentată legal de 4 administratori, număr aflat sub cel propus de OUG 109/2011 (între 5 și 7 membri), că doi membri ai CA-ului ar fi fost desemnați cu încălcarea legii, fapt ce ar fi dus la „prejudicii materiale și de imagine Companiei Județene Apa Serv SA” și că nu au fost îndepliniți toți indicatorii de performanță, așa cum a fost prezentat în raportul Consiliului de Administrație.

„Un alt motiv pentru care se impune revocarea administratorilor executivi ai societății (n.r. – Cătălin Dughir și Maria Grădinaru) constă în refuzul conducerii Companiei Județene Apa Serv de a permite accesul reprezentanților autorității tutelare pentru a audita activitatea conform legislației în vigoare (adresele nr. 22406 și 22957/2016 ale Companiei Județene Apa Serv SA)”, este precizat în expunerea de motive aferentă proiectului de hotărâre.

Mai mult decât atât, în aceeași expunere de motive este precizat și faptul că, la solicitările celor de la CJ Neamț, conducerea companiei a furnizat răspunsuri „incomplete sau chiar eronate” cu privire la activitatea societății.

Chiar dacă cei 6 liberali din sală s-au opus, proiectul a trecut în cele din urmă, bucurându-se de majoritatea de 21 de voturi. Ca urmare a votului de azi, cei doi consilieri județeni – Neculai Pușcașu și Dănuț Andrușcă – au primit un mandat special în vederea revocării administratorilor Apa Serv, urmând să fie convocată Adunarea Generală a Acționarilor pentru a fi numiți cei 7 administratori interimari votați astăzi de 21 dintre cei 27 de consilieri prezenți în sală: Gheorghe Stanciu, Iuliana Năstase Onu, Ioan Păcală, Iulian Ioan Dascălu, Viorel Marian, Simona Elena Pantelimon și Florian Ștefan. (Andreea AMARIEI)

Articolul precedentGALERIE FOTO Ziua comunei Păstrăveni, la prima ediţie
Articolul următor“Casele” lui Dumitru Bezem la Biblioteca “Kirileanu”
ZCH News
Stiri din Neamt, Bacau, Suceava, Iasi, Botosani, Vaslui. Primul ziar regional din regiunea Nord Est.