„Casele” lui Dumitru Bezem la Biblioteca „Kirileanu”

dumitru-bezem-pictura-01dumitru-bezem-pictura-02dumitru-bezem-pictura-03Biblioteca Judeţeană „G. T. Kirileanu” vă invită, începând de marți, 20 septembrie, de la ora 13:00, la o întâlnire cu picturile maestrului Dumitru Bezem, se precizează într-un comunicat de presă al instituţiei de cultură.

Simezele Sălii „Cupola” propun publicului nemțean expoziția „Casă, dulce casă…”, un periplu în culori, printre „casele” lui Dumitru Bezem.

Cele 46 de pânze, din colecția particulară Elena și Vasile Pleșca, vor fi prezentate de Emil Nicolae și Lucian Gogu-Craiu, într-o întâlnire moderată de Adrian Alui Gheorghe.

„Inepuizabilul Dumitru Bezem din inepuizabila colecţie particulară a familiei Elena şi Vasile Pleşca ne oferă surprize artistice, peisaje cu case care îngână peisajele toamnei care tocmai a sosit. E o expoziţie realmente frumoasă, e un Dumitru Bezem din perioade diferite, bun colorist, nostalgic, pregnant”, a declarat Adrian Alui Gheorghe, director al Bibliotecii Judeţene „Kirileanu” Neamţ. (ZCH NEWS; FOTO: Biblioteca Judeţeană „Kirileanu”)

Autor:

Vlad Bălănescu
Vlad Bălănescuhttp://www.zch.ro
Vlad Bălănescu este administratorul și redactorul șef al site-ului zch.ro. Este doctor în economie și se ocupă în principal de redactarea de materiale din acest domeniu dar și de analize de natură politică, educațională sau administrativă. De mai mult de șase ani scrie pentru site-urile www.mesagerulneamt.ro și www.zch.ro și săptămânalul Mesagerul de Neamț.

Ultima ora