Ionuţ Vartic, inspector şef la Direcţia Antifraudă Suceava, şi Corneliu Ciuchea, patronul de la SC Valea Obcinilor SRL, au fost arestaţi la domiciliu, pentru folosire de informaţii nedestinate publicităţii şi complicitate la această infracţiune, inspectorul antifraudă fiind suspectat că-l anunţa pe omul de afaceri despre controalele la firmele sale, informează „Obiectiv de Suceava”. DNA a reuşit să documenteze cel puţin trei situaţii în care Vartic, fost şef ani buni la Garda Financiară Suceava, l-a avertizat pe Ciuchea că urmează să-i fie controlate chioşcurile acestuia din Bazar sau firmele unor apropiaţi ai omului de afaceri care deţine, printre altele, şi crâşma “Valea Obcinilor”, de lângă magazinul Lidl.
Procurorii Direcţiei Naţionale Anticorupţie i-au reţinut vineri, 6 februarie, pentru 24 de ore pe Ionuţ Daniel Vartic, inspectorul şef antifraudă al Direcţiei Regionale Antifraudă Fiscală (DRAF) Suceava, pentru săvârşirea a trei infracţiuni de folosire, în orice mod, direct sau indirect, de informaţii ce nu sunt destinate publicităţii ori permiterea accesului unor persoane neautorizate la aceste informaţii şi pe Corneliu Chiuchea, patronul de la SC Valea Obcinilor SRL din comuna Scheia, acuzat de comiterea a trei infracţiuni de complicitate la infracţiunea de folosire, în orice mod, direct sau indirect, de informaţii ce nu sunt destinate publicităţii ori permiterea accesului unor persoane neautorizate la aceste informaţii.
Potrivit procurorilor anticorupţie, în 15 mai 2014, Ionuţ Vartic i-a furnizat omului de afaceri date confidenţiale privind un control inopinat pe care inspectorii DRAF Suceava urmau să îl facă la un complex comercial din zona industrială a municipiului Suceava. Divulgarea a avut drept scop asigurarea protecţiei unei societăţi comerciale deţinută de Corneliu Ciuchea, care avea două puncte de lucru în complexul respectiv. DNA mai susţine că inspectorul şef de la Direcţia Antifraudă Suceava a transmis în 17 iunie 2014 omului de afaceri Corneliu Ciuchea informaţii confidenţiale privind controalele pe care echipele de inspectori ale DRAF Suceava urmau să le facă în Fălticeni, iar ulterior Ciuchea a contactat un om de afaceri din Fălticeni pe care l-a avertizat cu privire la iminenţa descinderii inspectorilor fiscali. În continuare, persoana respectivă a transmis informaţiile altor agenţi economici, parteneri de afaceri.