Institutul Naţional de Sănătate Publică va realiza, în perioada iunie-septembrie, un studiu de seroprevalenţă, pentru a stabili gradul de răspândire a infectării cu noul coronavirus la populaţia României. Activitatea se va desfăşura în baza unui ordin al Ministerului Sănătăţii (MS).
“Urmărim determinarea gradului de răspândire a infecției SARS-CoV-2 în populația României, pentru a putea fundamenta adecvat viitoarele măsuri de protecție a sănătății populației. Institutul Național de Sănătate Publică va coordona tehnic proiectul, va prelucra și va analiza datele, astfel încât, în luna septembrie, să avem primele rezultate. Conform estimărilor, 29.019 seruri reziduale urmează să fie colectate şi investigate. În acest sens, vom aloca INSP 1,6 milioane lei, pentru achiziția de kituri, reactivi, etc”, a declarat Nelu Tătaru, ministrul Sănătății.
Serurile reziduale vor fi recoltate de la persoane din toate grupele de vârstă, care solicită analize la laboratoarele din fiecare județ şi municipiul Bucureşti. MS precizează că vor fi “persoane fără semne și simptome de boala infecțioasă” și care “își vor exprima consimțământul informat de participare la studiu”. Laboratoarele (maxim 3-5) vor fi stabilite de către Direcțiile de Sănătate Publică. “Nu vor fi selectate în studiu laboratoarele proprii sau externalizate ale spitalelor de boli infectioase, ale centrelor de transfuzii, ale spitalelor COVID sau ale spitalelor de pneumoftiziologie TBC sau laboratoare care deservesc cu predilecție aceste tipuri de spitale”, mai menţionează MS. (M. CONSTANTINESCU)