Una din statuile importante ale Pietrei Neamţ – oraş care nu se poate mândri că ar avea din abundenţă astfel de opere de artă – cea a omului politic, publicist şi istoric Mihail Kogălniceanu (1817-1891), încheie în acest an un secol de dăinuire publică. O sută de ani de când fostul prim ministru liberal priveşte impunător peste piaţa cu acelaşi nume. Un fel de-a zice pentru că, iniţial, statuia a fost amplasată în zona Hotelului Ceahlău, actuala Piaţă Ştefan cel Mare (vizavi de parcul central, cam pe unde e magazinul Altex) şi mutată mulţi ani mai târziu în actualul loc.
Statuia este opera unui ilustru sculptor polonez (german la origine) Wladimir Hegel (1839-1918). Descins dintr-o veche familie de sculptori, se stabileşte în România în anul 1885, unde este naturalizat. Wladimir Hegel a fost profesor, printre elevii săi iluştri numărându-se celebrii sculptori români de mai târziu Dimitrie Paciurea şi Constantin Brâncuşi. Acest sculptor, apărut la noi într-o perioadă când sculptorii se limitau doar la busturi funerare şi modeste efigii, este considerat de criticii de artă români „un monument de vârf în materie de artă monumentală”. El este şi autorul altor statui celebre din ţară: statuile ce-i reprezintă pe Miron Costin şi V. Alecsandri din Iaşi, Monumentul lui Dinicu Golescu şi cel al Eroilor Pompieri din Bucureşti, Coloana comemorativă a jertfelor din Războiul de Independenţă, de la castelul Peleş.
Lucrarea dedicată de artist fostului om politic român a fost turnată în bronz de cea mai bună calitate la Berlin şi adusă la Piatra Neamţ la începutul anului 1913. Trebuie menţionat faptul că fondurile băneşti pentru crearea şi amplasarea statuii pe soclu au fost strânse din iniţiativa lansată cu doi ani înainte de prefectul de atunci Leon Bogdan (om politic născut la Dobreni), cu sprijinul primarului şi al viceprimarului de Piatra Neamţ, Dumitru Corbu şi respectiv Nicu Albu. La această chetă, o contribuţie însemnată şi-au adus ofiţerii din garnizoana Piatra Neamţ şi cadrele didactice din judeţ.
Festivitatea dezvelirii a avut loc la 19 mai 1913, la ea participând funcţionarii prefecturii şi primăriei, ai instituţiilor locale, militari, cadrele didactice şi elevii de la toate şcolile din oraş, sute de delegaţi veniţi din comunele judeţului. Discursul principal a fost rostit de Panaite Criveţ, profesor de limba română la Liceul „Petru Rareş” între anii 1903-1933 (născut la 21 februarie 1868 la Rediu), iar Ion Radu a recitat poezia „Odă lui Mihail Kogălniceanu”, text compus de un tânăr poet nemţean (prin adopţie, fiind ofiţer în garnizoana Piatra Neamţ, născut la Calafat), Nicolae Vulovici, mort din păcate mult prea devreme, chiar peste 3 ani, căzut în septembrie 1916 pe frontul Primului Război Mondial.
Pe foaia citită de profesorul Panaite Criveţ la inaugurarea statuii scria, printre altele: „În sufletul său a circulat sufletul neamului întreg, în ideile sale s-au răsfrânt aspiraţiunile neamului, iar în faptele sale s-a întrupat voinţa acestui neam. Naţionalitate, Dreptate socială, Libertatea poporului românesc – aceasta-i Treimea la care şi-a închinat viaţa”. Oratorul îl cunoscuse personal pe fostul prim ministru din timpul domniei lui Cuza.
