În perioada 21 – 23 august 2015, în Masivul Siriu, se va organiza TROFEUL JNEPENILOR, ediția a IV-a, eveniment ce cuprinde o gamă variată de activități tip outdoor – trekking, orientare sportivă, cunoștințe turistice, jocuri dinamice, foc de tabără, concurs creație muzicală, poezie, folk și multe surprize.
TROFEUL JNEPENILOR este a VIII-a etapă, TIP MASTER, a Competiției ȘTAFETA MUNȚILOR, editia a IV-a, 2015.
Organizatorii evenimentului împreună cu prietenii lor vă propun să descoperiți tainele Masivului Siriu, să vă oglindiți în apele sale și să urcați pe vârfuri ce domină zarea.
Legenda spune ca în locul numit Lacul Vulturilor sau Lacul fără Fund, vin primavăra vulturii pentru a bea apă ca sa întinerească și tot aici își învață puii să zboare.
Cine se spală pe față cu apă vulturească, se va înălța desupra munților, bucurându-se de măreția lor!
TROFEUL JNEPENILOR se adesează atât persoanelor ce doresc să participe într-o formă organizată, relaxantă la activități sportiv-cultural-ecologice, participând la diverse categorii, funcție de vârsta și nivelul de pregătire (JUNIORI, FEMININ, VETERANI, OPEN), părinților ce doresc să-și educe copiii într-un spirit eco, savurând împreună emoțiile unei compețiții (categoria FAMILY), cât și sportivilor temerari care vor lupta cu muntele și secundele în cadrul categoriei ELITE.
Evenimentul este organizat cu sprijinul Consiliului Județean Buzău, Jandarmeriei Buzău, Crucea Roșie Buzău, Asociația Zimbrul Carpatin Pitești, Asociația Drumeții Montane și Pensiunea Valea Neagră.
Premiile sunt oferite de către: ISTA România SRL, Forja Rotech Buzău, Zizin Ape Minerale, Cofetaria Alice, MCA Comercial Buzău, Nestle Cerealea Integrale si Shape Art Pilates București.
Evenimentul cuprinde probe de concurs, organizate conform regulamentului Competitiei Nationale de Turism Sportiv ”STAFETA MUNTILOR” – http://www.stafetamuntilor.ro, activități dedicate copiilor și multe surprize plăcute.
Tabăra de corturi va fi amplasată la Pensiunea Valea Neagră, Masivul Siriu.