”Ceahlăul” își face o datorie de onoare în a continua această rubrică în cinstea tuturor celor care au promovat sportul nemțean, sportivi, antrenori, ”sponsori”, ziariști sau, pur și simplu, iubitorii ai sportului. Este interesant și plin de învățăminte să poți vedea începuturile unui fenomen, să vezi entuziasmul, dar și greutățile, să constați continuitatea, dar și eșecurile, să urmărești traiectoriile unor personalități complexe. Sportul nemțean, credem noi, merită acest efort, atât cât putem noi să-l facem și așteptăm alături pe oricine are date interesante care să se integreze în acest demers. (A. MOISE)
VOLEI
Georgeta Tănase, alături de Nadia Comăneci şi Bart Conner
Etapa a 5-a din divizia națională a școlarilor și juniorilor
Fete: SSP Piatra Neamț-SSP Buzău 3-0 (2, 8, 7)
În mare vervă de joc și net superioare din toate punctele de vedere, elevele din Piatra Neamț au câștigat fără drept de apel această partidă. S-au evidențiat: Tănase Georgeta (n.r. actuala profesoară de educație fizică de la Centrul Şcolar pentru Educație Incluzivă Alexandru Roșca din Piatra Neamț), Stote Angela, Asavei Elisabeta, Neamțu Anca și Rusu Marinela (n.r. – Marinela Rusu Ionici, actuala profesoară de volei de la LPS Piatra Neamț).
Băieți: SSP Piatra Neamț-SSP Buzău 3-1 (-12, 12, 6, 10)
După un început mai slab, elevii din Piatra Neamț și-au revenit treptat și au obținut o victorie meritată, obținută la mare luptă. A fost unul din cele mai bune jocuri prestate de această echipă de la începutul campionatului. Comportări meritorii au avut: Notaru Traian, Budiș C., Cârligeanu I., Bârlea Dan, Zvolinschi A. (Ceahlăul, miercuri, 6 noiembrie 1968)
Divizia A: Ceahlăul-Universitatea Craiova 3-1 (10, -13, 6, 3)
La a doua evoluție în fața publicului pietrean, voleibalistele de la Ceahlăul au obținut o victorie prețioasă, dacă ținem seama că adversarele lor de duminică-studentele din Craiova, având o situație precară în clasament, au venit la Piatra Neamț decise să-și apere șansele cu orice preț. Partida a avut o desfășurare disputată, fiind presărată cu faze de volei autentic. În primul set, fetele noastre care, probabil, nu reușiseră înainte de meci să se încălzească cum trebuie, permit oaspetelor să se impună, dar pentru puțin timp, căci revin destul de puternic și iau conducerea. Orientându-se mai bine în teren și acționând mult mai hotărât în atac, ele câștigă setul la 10.
Cel de-al doilea set este foarte echilibrat și dă câștig de cauză craiovencelor, datorită în special neatenției gazdelor, care în momentele decisive au greșit la preluări, iar blocajul a funcționat defectuos. Următoarele seturi au furnizat faze de adevărat spectacol, inițiativa aparținând permanent pietrencelor, hotărâte să nu-și mai permită nici un fel de risc tehnic. Folosind mai bine sistemul cu centrul doi retras în apărare, iar în atac utilizând combinații cu schimb de locuri, pase scurte alternate cu pase lungi, ele concretizează în special prin Albiș și câștigă cel de al treilea set la 6. În ultimul set, studentele par dezorientate și Ceahlăul, cu un serviciu în forță executat mai ales de Albiș și Viruzab Tereza, face ca tabela de marcaj să arate la un moment dat, scorul de 9-0. În această ultimă parte a jocului blocajul și dublajul au funcționat bine, consemnând o victorie clară. S-a remarcat în mod deosebit la gazde Zotta-jucătoare tehnică și foarte inteligentă în apărare. Așa cum relata la sfârșitul întâlnirii profesoara Maria Săvinescu, antrenoarea echipei, fetele sunt încă prea emotive și de aceea debutează destul de crispat. Poate datorită acestui fapt au pierdut setul al doilea. (Dan Emil, Ceahlăul, joi, 7 noiembrie 1968)
SCHI
schi vechi
– Dumitru Terbescu
Radu Toma şi Cristian Livescu
Sportul nemțean înaintea sezonului alb
* convorbire la masa rotundă a ziarului Ceahlăul
* participă prof. Toma Radu-vicepreședinte CJEFS Neamț; ing. Iuliu Dorohonceanu-șeful serviciului de arhitectură și sistematizare Piatra Neamț; prof. Dumitru Terbescu-președintele Comisiei Județene de Schi a CJEFS; prof. Constantin Săvinescu-directorul |colii Sportive de Elevi Piatra Neamț; Doina Lașcu-elevă; Dan Dascălu-elev. Din partea redacției-Cristian Livescu
C. Livescu – Ar fi interesant de aflat care este nivelul actual al preocupărilor dumneavoastră vizând practicarea sporturilor de iarnă în aer liber pentru municipiul nostru.
Toma Radu – Consider că ceea ce s-a încercat până acum a se face în acest sector a fost mult prea puțin. Nu putem afirma că am avut vreo satisfacție în practicarea sporturilor de iarnă. Sporadicele inițiative de a curăța pârtia de pe Cozla nu constituie pentru noi un motiv de seninătate.
Dumitru Terbescu – Existența pârtiilor de pe Cozla și Cernegura, din imediata apropiere a municipiului reședință, precum și a unor așezări propice schiului lângă Bicaz și Târgu Neamț nu rezolvă decât în parte problema. Aceste pârtii trebuie amenajate în așa fel încât să aibă un aspect de bază sportivă. Pârtia de pe Cernegura ar avea virtuți considerabile de exploatare, beneficiind de izvoare suficiente, imagine splendidă și posibilități de acces foarte simple. Sportivi care să practice sporturi de iarnă propriu-zise există în număr destul de mic și aparțin în majoritate Şcolii Sportive Piatra Neamț, o altă secție de schi organizată neexistând deocamdată în județ. Ar trebui ca fiecare asociație să dispună de câteva perechi de schiuri, formând astfel nuclee care să antreneze mase cât mai largi în practicarea acestei discipline. Asociația Celuloza își crease mai anii trecuți un grup foarte serios, care îndrăgea schiul, dar obiceiul a dispărut inexplicabil. Se pot crea cu ușurință secții școlare de schi la Liceul Industrial Piatra Neamț, la liceele din Bicaz și Târgu Neamț. Cât privește activitatea de bob, aceasta s-ar putea practica cu ușurință pe traseul din parcul Cozla. În privința materialului sportiv, OCL Produse Industriale a răspuns numai comenzilor Şcolii Sportive. În rest, nu au fost și nu sunt încă de găsit: schiuri, pantaloni, bocanci și alte ustensile. Chiar și în privința deservirii Şcolii Sportive, cererile sunt stingherite de întârzieri nedorite.
Constantin Săvinescu – Pentru a putea realiza o cuvenită înviorare în domeniul acesta pe nedrept desconsiderat până acum, este necesară o judicioasă întrepătrundere, după părerea mea, a trei factori și anume : oameni de specialitate, cadru organozatoric adecvat și baza materială. Specialiști avem. Scoala Sportivă de schi și-a creat în anii trecuți cadre care, entuziasmate de această disciplină, s-au întors după studii pe meleagurile natale și pot fi folosite oricând ca instructori. Cadrul organizatoric este asigurat numai de secția de schi a Şcolii Sportive din Piatra Neamț. Procurarea de echipament și formarea unor secții serios concepute, cu instructori pregătiți, trebuie să devină pentru noi o preocupare. Dispunem la Piatra Neamț de o singură pârtie, pe Cozla, dar am putea beneficia de încă cel puțin 4-5.
I. Dorohonceanu – Se poate recurge la muncă patriotică, dar cred că sporturile de iarnă au nevoie de o atenție mai largă, prin amenajări speciale și chiar prin proiectarea unor complexe turistice amplasate în preajma bazelor sportive de iarnă. Sunt sigur că anul viitor, cu fondurile sporite de care vom dispune pentru dezvoltarea turismului, vom persevera pentru schimbarea situației în acest sector, căci părerea mea este că nu trebuie să ne mulțumim numai cu acțiuni de cerință imediată, ci să ne gândim serios la planuri vaste de amplasament, pentru a realiza ceva meritoriu. Deocamdată pentru iarna care se apropie, singura soluție constă în efortul de amenajare a pârtiei de pe Cozla prin muncă patriotică.
Constantin Săvinescu – Pentru ca orice amplasament turistic să aibă rentabilitate, trebuie prevăzută utilizarea lui pe tot parcursul anului. Hotelul din Bicaz a fost conceput de exemplu într-o zonă total nefavorabilă schiului. Hotelul Ceahlăul din Piatra Neamț este vara supraaglomerat, în timp ce iarna riscă să fie gol. Proiectul pârtiei de pe Bahrin a reușit să entuziasmeze pe mulți, dar a rămas în stadiul de proiect. La fel perspectiva amenajării unui teleferic în nord-vestul Ceahlăului, la Durău, unde condițiile de schi sunt optime. În legătură cu patinoarul din Piatra Neamț, am propus anul trecut să se facă pe un platou special amenajat, de exemplul pe terenul de handbal de lângă sala Ceahlăul, dar pentru aceasta e nevoie de o prelată și instalație de nocturnă.
Lașcu Doina – De către noi, elevii, pârtia de pe Bahrin nu poate fi folosită decât în vacanța de iarnă sau duminica. Trei ore de drum este cam mult pentru timpul nostru liber. Eu practice schiul mai mult în vacanță; după-amiezele din timpul săptămânii merg pe pârtie, însă în afară de elevii Şcolii Sportive vin foarte puțini amatori aici. De aceea nici rivali de concurs nu avem.
Dascălu Dan – Datorită greutății transportului nu sunt posibile mai mult de 3-4 coborâri pe zi-foarte puține în comparație cu cele pe care le făceam în timpul antrenamentelor de la Brașov. Ca și colega mea sunt nevoit să constat același lucru-faptul că nu avem concurenți cu care să ne măsurăm. De altfel, în Piatra Neamț nici nu se știe că există o secție de schi a Şcolii Sportive și atunci când cu diferite ocazii suntem văzuți în postura de schiori, lumea se arată foarte mirată.
Din concluziile discuției:
1. Posibilitatea amenajării, din resurse locale, chiar, pentru iarna acestui an în fiecare municipiu și oraș din județ a unui patinoar.
2. Necesitatea întreținerii pârtiei de schi de pe Cozla și a amenajării celei de pe Bahrin, unde s-ar putea amplasa deocamdată și un adăpost pentru sportivi.
3. Organele sindicale și conducerile organizațiilor de tineret din județ să găsească modalități adecvate de atragere a mase largi de tineri spre sporturi și jocuri distractive pe timpul iernii (bob, săniuș etc.).
4. Direcția Comercială Județeană să aibă în vedere aprovizionarea magazinelor cu îmbrăcăminte și materiale sportive de iarnă.
5. Considerăm că printr-un efort comun, Consiliul Județean al UGSR, Comitetul Județean al UTC, CJEFS, filiala Neamț a ONT, Inspectoratul |colar și alte foruri să stabilescă din timp măsuri pentru ca prima zăpadă să ne găsească pregătiți pentru un start promițător în practicarea sporturilor albe. (Ceahlăul, vineri, 9 noiembrie 1968)
FOTBAL
Avancronica duminicii sportive
Duminica aceasta interesul nostru se îndreaptă în mod desosebit spre liga secundă de fotbal, capul de afiș al programului constituindu-l partida de la Piatra Neamț, în care Ceahlăul susține ultimul meci al sezonului pe teren propriu, socotit pe drept cuvânt derbiul acestui final de tur, în compania actualei fruntașe a clasamentului-Metalul București. Victoria nemțenilor ar veni să confirme comportarea lor excelentă din ultimele etape (mai ales în deplasare) și ea este posibilă, cu un efort susținut, bineînțeles, și din partea suporterilor, care și-ar vedea împlinite speranțe de mult tăinuite. Mai ales că celelate pretendente la titlul de toamnă, Politehnica Galați și Steagul Roșu Brașov, joacă în depalasare, la Brăila și respectiv Moreni, Ceahlăul având șanse reale de a stăpâni, fie și pentru o săptămână supremația seriei.
Amatorii de volei vor putea urmări o dispută care se anunță pasionantă și dificilă în același timp, între fetele de la Ceahlăul și o echipă cu suficientă experiență divizionară, Medicina București. Partida pare cu atât mai interesantă cu cât cele două formații au o situație oarecum asemănătoare în clasasmentul primei categorii. Anticipăm o comportare meritorie voleibalistelor noaste, a căror victorie nu le-o punem la îndoială (partida va avea loc în sala Ceahlăul începând din jurul orei 9). În continuare, sala Ceahlăul va găzdui două întâlniri din cadrul ultimei etape a diviziilor naționale școlare la volei: Şcoala Sportivă Piatra Neamț-Liceul Cuza Vodă Huși (fete) și Şcoala Sportivă Piatra Neamț-Liceul Pedagogic Bârlad (băieți). O duminică pe care ne-o dorim cât mai bogată în satisfacții, mai ales în ceea ce privește fotbalul, deși întrevedem la Piatra Neamț un posibil meci de hochei fără crose. (L. Cristian, Ceahlăul, duminică, 17 noiembrie 1968)
Aurel Gheorghe
Cupa României la fotbal
Victoria Roman-Ceahlăul 0-0
Competiția fotbalistică Cupa României nu și-a dezmințit virtuțile nici cu acest prilej. O echipă dintr-o categorie considerată inferioară a avut ocazia să-și confrunte situația cu o alta din divizia B, dialog în care ambiția a avut cuvântul cel mai greu de spus. Desigur, ambiția a fost cea care a acordat o înfățișare agreabilă partidei de la Roman, în care formația gazdă a dominat cea mai mare parte a timpului și a fost la un pas, în câteva rânduri, de a deschide scorul. După înfrângerea suferită duminică pe teren propriu, ne așteptam să vedem o echipă vlăguită prematur, amenințată cu o scufundare iremediabilă. Surpriza contrariului acestei situații ne-a consolidat însă convingerea că Victoria trece printr-o eclipsă de formă și nicidecum printr-un declin. Ceahlăul a intrat pe teren, decis să se impună autoritar și a reușit să domine mare parte a primei reprize.
Gazdele și-au revenit însă și și-au creat faze de “înaltă tensiune”, ratate de Colnic, Soos și Tifirel. Argeșanu a apărat însă impecabil, culgând baloane de peste tot. La reluare meciul este cu mult mai înverșunat în faze. Gheorghe Aurel intervine disperat la o preluare și expediază cu putere, la o palmă de propria poartă, fiind gata să deschidă scorul cu un autogol. Apărarea Victorie a fost, în schimb, permanent la post, Nicoară și Şerban urmărind vigilent vârfurile de atac pietrene (Meder și Pătrașcu). Se pare că antrenorul Căpățână, de curând “uns” la conducerea echipei, a reușit să redea ceva încredere de sine formației din Roman, așa cum a demonstrat-o de altfel și partida din Cupă, în care, repet încă o dată, localnicii au dominat spectaculos marea majoritate a timpului. (C. Livescu, Ceahlăul, sâmbătă, 9 noiembrie 1968)
Alexandru Onica
Divizia B-La a cincea victorie consecutivă!
Dunărea Giurgiu-Ceahlăul 0-1 (0-0)
O dată în plus formația din Piatra Neamț a dovedit că este capabilă, mai ales în deplasare, de rezultate meritorii. Şi dacă avem în vedere că la Giurgiu, Ceahlăul a dorit victoria mai mult ca oricând în actualul sezon, trebuind pentru aceasta să sacrifice toate resursele (cunoscute și necunoscute nouă), că s-a dăruit până la epuizare jocului de apărare, nepermițând adversarului nicio satisfacție, nu facem decât să ne amintim doar două din coordonatele esențiale ale “enigmei” evoluției acestei echipe, care furnizează în mod obișnuit numai în depărtări, partide de înaltă măiestrie, întocmai unui muzician virtuos, care își relevează talentul cu dărnicie necunoscuților, rămânând în cercul intim al prietenilor un ilustru modest. În minutul 32, Pătrașcu ratează o mare ocazie de a deschide scorul, în urma unei combinații colective, expediind balonul peste poartă, deși se trezise singur, față în față cu portarul advers.
Repriza secundă a fost o repriză de apărare disperată a pietrenilor, mai ales după golul care a survenit în minutul 62, în plină dominare a echipei din Giurgiu. Iată cum s-a înscris: Meder ia pe cont propriu un balon pe extremă, depășește subtil doi apărători la rând, ajunge la linia de fund, de unde, după ce reușește să atragă spre sine portarul advers, pasează pe lângă acesta direct la Pătrașcu, care înscrie imparabil sub bară un gol de toată frumusețea. A urmat apoi o jumătate de oră de adevărat infern, în care defensiva supranumerică în frunte cu Argeșanu (care a făcut un meci de zile mari) s-a dovedit de netrecut, destrămând toate inițiativele gazdelor. Au excelat Iencsi, Gheorghe Aurel, Onica și Seceleanu (prezent pe tot terenul). În urma unei asemenea lupte acerbe, evidențierile deosebite ar nedreptăți. Căci întreaga echipă a luptat ca un singur om pentru cele două puncte puse în joc. Apărarea a dus greul întregii partide, dar aportul celorlalte compartimente a scutit pe oaspeți de eventualitatea unui insucces. (N. H. Sorin, Ceahlăul, marți,12 noiembrie 1968)
Clasament:
1. Metalul București 13 7 3 3 28-14 17
.…………………………………………………….
4. Ceahlăul 13 7 2 4 18-11 16