0:00

Spitalul Roman: Posturi „acoperite” prin prestări servicii, ZCH NEWS - sursa ta de informații

* o problemă aparte o are unitatea sanitară cu postul de farmacist șef

S-a tras linie la concursurile pentru ocuparea celor 38 de posturi libere din Spitalul Municipal de Urgență Roman, iar pentru șapte funcții nu s-au găsit angajați. Conducerea unității spune că respectivele posturi sunt absolut necesare, motiv pentru care va încerca să încheie contracte de prestări servicii, astfel încât să acopere necesarul. Cea mai “gravă” situația se înregistrează la registratori, dar o problemă aparte o are Spitalul și cu postul de farmacist șef.

“Nu s-au ocupat posturile de șef serviciu aprovizionare, economist I serviciu aprovizionare, cele două posturi de asistent medical de la Psihiatrie, la registratori – cele două jumătăți de normă pentru Ortopedie și Neurologie, doar un post de îngrijitor din cele două pentru CPU, niciunul pentru Pediatrie și cel cu jumătate de normă de la Medicină Internă. În trei cazuri, situația necesită găsirea unei soluții, în special pe posturile de resgitratori. Este foarte multă documentație și nu ne putem descurca. Soluția găsită este încheierea unor contracte de prestări servicii. Doi candidați la postul de registrator au obținut note foarte mari, dar la concurs a fost scos un singur post, ocupat de cea de-a treia persoană, cu media cea mai mare, așa cum spune legea. Totuși, ceilalți doi au fost admiși, au medii peste 8 și vrem să-i convingem să-și facă un PF, II, astfel încât să putem semna cu ei contracte de prestări servicii până la ocuparea posturilor prin concurs. Salarizarea va fi aceeași, nu le putem da mai mult”, a declarat doctor Cătălina Pălăncianu, managerul unității.

Aceasta mai spune că au început deja demersurile pentru scoaterea din nou la concurs a posturilor neocupate, dar procedura înseamnă măcar o durată de două-trei luni. În aceeași situație, de lipsă de personal, se află Spitalul și pentru postul de farmacist diriginte. Unitatea are încheiat contract cu jumătate de normă cu un farmacist șef, dar acesta lucrează și în privat, ceea ce nu este permis.

“La controlul primit de la Casă ni s-a pus în vedere faptul că doamna farmacist Ursoi nu poate declara pe proprie răspundere că nu este diriginte și la o farmacie cu circuit deschis. Am discutat cu un alt farmacist cu care să încheiem contract pe jumătate de normă, acesta neavând și un alt serviciu în privat. Din nefericire, salariile din unitate nu se compară cu cel al unui farmacist ce lucrează înafara sistemului”, a mai precizat doctorul Cătălina Pălăncianu.

În următoarea lună, spitalul va scoate la concurs și șase posturi de medic, pe secțiile deficitare din acest punct de vedere, cum ar fi Cardiologie sau radiologie, dar și pentru secțiile unde anul acesta medicii se vor pensiona, cum este postul de la Oncologie.

Claudia MATEI

Articolul precedentGhișeu pentru caziere și la Târgu-Neamț
Articolul următorZile geroase în Neamț