Ionel Arsene, președintele CJ Neamț a anunțat în această seară, 11 ianuarie, că s-a semnat contractul cu noul manager al Spitalului Județean de Urgență Piatra-Neamț, Alexandru Filimon. În postarea de pe pagina sa de Facebook, președintele CJ Neamț a transmis:
„Astăzi am semnat, în calitate de președinte al Consiliului Județean, instituție în subordinea căreia se află Spitalul Județean de Urgență Piatra Neamț, contractul de management al domnului Alexandru Filimon, proaspăt director al unității medicale, desemnat în urma concursului de la sfârșitul anului trecut.
Îmi doresc din tot sufletul să fie un început de bun augur și prin eforturile pe care le va depune domnul Alexandru Filimon, susținut de colegii săi din echipa managerială și ai Consiliului de Administrație, spitalul din Piatra Neamț va funcționa cât mai bine și va deveni ceea ce am vrut dintotdeauna – o unitate în care pacienții se simt în siguranță, iar cadrele medicale își desfășoară activitatea în cele mai bune condiții.
De aproape un an traversăm o perioadă extrem de dificilă în domeniul sănătății, omenirea fiind cuprinsă de pandemia de coronavirus, dar sunt convins că într-un viitor destul de apropiat vom depăși această încercare. Am fost și voi fi mereu alături de cei care conduc spitalele din județ și împreună am căutat soluții la problemele apărute, astfel încât nemțenii să nu aibă de suferit”.
Alexandru Filimon, cel care a promovat concursul pe funcție de la finele anului trecut, își va începe mandatul la conducerea spitalului județean chiar de mâine. Primul său mesaj în calitate oficială este adresat nemțenilor:
„Încă din prima clipă în care am ales să mă înscriu în competiția pentru ocuparea postului de manager al Spitalului Județean Neamț, am știut că va fi o provocare imensă. Începând de astăzi, la preluarea mandatului meu, mă simt obligat să investesc toată priceperea și interesul meu pentru a recăpăta statutul real de spital județean de urgență.
După o perioadă pandemică dificilă și evenimentele neplăcute cauzate de incendiul de la secția ATI, mulți dintre dumneavoastră v-ați destabilizat încrederea față de sectorul sanitar. Sunt sigur că alături de Consiliul Județean Neamț, unitatea tutelară a spitalului și de instituțiile partenere, vom găsi soluții pentru a reintra pe fluxul corect al lucrurilor, asigurând cadrelor medicale un mediu favorabil prin care să ofere servicii de calitate, în siguranță tuturor cetățenilor județului nostru. Pentru o comunicare eficientă și transparentă, voi transmite periodic informații privind evoluția etapelor parcurse”.
C.I.