AmbulanțaUn bărbat în vârstă de 55 de ani, pasager într-unul dintre autoturismele implicate într-un accident, a solicitat intervenția unui echipaj medical la câteva ore după producerea incidentului, în municipiul Roman.

Accidentul a avut loc în dimineața zilei de 27 aprilie, în jurul orei 05:40, pe bulevardul Roman Mușat. Polițiștii din cadrul Poliției municipiului Roman au stabilit că un tânăr de 19 ani, aflat la volanul unui autoturism, a pătruns pe contrasens, intrând în coliziune cu un alt autoturism condus regulamentar de un bărbat de 39 de ani, din Roman.

În urma impactului, cele două vehicule au fost proiectate în alte două autoturisme parcate pe locuri special amenajate, unul dintre acestea lovind un stâlp de susținere a cablurilor electrice.

Potrivit informațiilor transmise de IPJ Neamț: „Având în vedere cele constatate conducătorii tuturor autovehiculelor implicate în evenimentul rutier au fost conduși la sediul Poliției municipiului Roman, unde au fost întocmite documentele de soluționare a accidentului cu pagube materiale, fiind eliberate autorizații de reparație”.

Conducătorii auto au fost testați cu aparatul etilotest, rezultatele fiind negative în ambele cazuri.

În jurul orei 12:35, pasagerul de 55 de ani aflat în autoturismul condus regulamentar a început să acuze dureri și a solicitat intervenția medicilor. În urma acestui incident, polițiștii au deschis dosar penal pentru vătămare corporală din culpă.

Denisa POPA

Articolul precedentȘtire actualizată. Nou-născutul dat dispărut de la o maternitate din Bacău a fost găsit. O tânără de 19 ani este suspectată că l-a răpit
Articolul următorNeamț. A încercat să păcălească poliția, dar s-a ales cu dosar penal
ZCH News
Stiri din Neamt, Bacau, Suceava, Iasi, Botosani, Vaslui. Primul ziar regional din regiunea Nord Est.