tomografReprezentanții Spitalului Județean de Urgență din Piatra-Neamț vor ca, începând de anul viitor, computerul tomograf să fie folosit la o capacitate mai mare, astfel încât pacienții să poată beneficia inclusiv de angiografii (examen radiologic care permite examinarea volumului interior al unui vas sangvin) sau examinarea cordului. „Capacitatea la care este folosit acum Computerul Tomograf al spitalului este de 25%. Pentru efectuarea angiografiilor se va achiziționa un soft, în valoare de aproximativ 2000 de euro. Tot în acest sens, personalul medical va beneficia de instruiri, prin firma furnizoare a CT-ului, General Electric Medical. Apoi, după interpretarea rezultatelor, acolo unde nu vom putea acoperi deficitul de medici, pentru intervenții o să aducem doctori din Iași și Târgu-Mureș”, a precizat Negelschi. Tomograful celui mai mare spital din județ a fost luat în leasing, cu aproximativ 1,3 milioane de euro, și urmează să fie achitat în 5 ani. Aparatul a fost pus în funcțiune la sfârșitul lui 2015. (M.T.)

Articolul precedentArsene anunță apocalipsa: „Unii cred că sunt veșnici pe funcții în deconcentrate!”
Articolul următorDezvelirea bustului lui Cezar Petrescu în fața școlii Stejaru
ZCH News
Stiri din Neamt, Bacau, Suceava, Iasi, Botosani, Vaslui. Primul ziar regional din regiunea Nord Est.