munteanu-arsene-si-ignatConferința de presă a PSD Neamț de vineri, 2 decembrie, i-a avut protagoniști pe Ionel Arsene, șeful filialei, pe Ioan Munteanu, directorul de campanie, și cea mai recentă achiziție social-democrată, Andrei Ignat, care, însă, n-a vorbit decât asupra înregimentării sale în PSD.

În schimb, cei doi lideri ai PSD Neamț au abordat subiecte diverse, și locale, și naționale, și politice, și administrative.

Ionel Arsene a vorbit despre campania desfășurată de organizație până acum, cu accent pus pe echipa propusă pentru Parlament și încrederea exprimată că se va atinge scorul asumat, iar pe 11 decembrie vor fi 5 deputați și 2 senatori PSD de Neamț. De aici spre plesne adresate adversarilor de la PNL, în special senatorului Eugen Țapu, trecerea a fost firească și cu pornire de la serbarea Zilei Naționale. După ce i-a reproșat senatorului PNL că ”s-a pozat la București în loc să stea acasă, cu nemțenii”, Ionel Arsene l-a întrebat, din nou retoric, ce a făcut pentru județ în ultimii patru ani. Cu remarca ”Îmi pare rău că PNL a ales să continuie cu oameni care nu au făcut nimic în Parlament, cu oameni veniți din alte județe, cu oameni aduși de pe la alte partide”, președintele PSD Neamț a făcut legătura către Ioan Munteanu. Acesta, după o scurtă dare de seamă cu ce-a mai făcut organizația județeană în ultimele șapte zile, a vorbit despre salariul minim pe economie, pe care ”PNL și tehnocrații îl vor îngheța dacă vor ajunge la guvernare” și pe care numai PSD îl va majora ”la 1.750 de lei în 2020”, despre rectificarea bugetară făcută de guvern, care a luat 250 de milioane de lei noi de la Ministerul Sănătății, ”de la tratamentul pentru copiii bolnavi de HIV și de la răniții din Colectiv”, apoi a revenit pe meleagurile nemțene, abordând subiectul Zilei Naționale de la Roman, unde ”a fost o zi specială, au participat toți liderii de partide și de instituții, iar de vorbit au vorbit primul – viceprimarul, care e de la PNL, al doilea – primarul, care e de la PNL, al treilea – dl. Mugur Cozmanciuc, care e de la PNL, al patrulea – protopopul de Roman. Deci, a cui zi a fost?” Cu o precizare legată de amenințarea care planează asupra României dinspre Comisia Europeană, din cauza unei legi care prevede 51% marfă românească între produsele proaspete din hipermarketuri, Ioan Munteanu a redat legătura președintelui Arsene. Care s-a dezlănțuit într-un uimitor elogiu la adresa primarului PNL Dragoș Chitic, presărat cu atacuri la adresa consilierilor PNL ai lui Dragoș Chitic, cu o poziție inițial împăciuitoare privind parcările din Piatra Neamț, dar pe care, ulterior, a pierdut-o în niște răspunsuri oarecum confuze la niște întrebări mult prea alambicate din partea presei. În esență, noi, ceilalți, nespecialiști, am reținut că PSD Neamț face analiză în special economică asupra parcărilor din oraș și, după ce-o va termina, se va vedea dacă merge pe varianta reducerii tarifelor (cu 30%, cu 60%, cu 99% sau de tot) sau pe cea a transferului parcărilor în administrarea primăriei și plata lor ca impozit local (propunerea inițială a PNL Piatra Neamț, via Romel Bârjoveanu). Una din remarcile dlui Arsene s-a evidențiat, totuși: ”Să găsim soluții inteligente, parcările din Piatra Neamț trebuie administrate inteligent”.

Dezlănțuit a fost și când a venit vorba de ”disputa privind paternitatea Târgului de Crăciun”, găzduit de Curtea Domnească a Pietrei și organizat de CJ Neamț plus parteneri, dar promovat de fiecare cam cum i-a venit. Ionel Arsene a subliniat că ”Nu noi organizăm Târgul de Crăciun, ci nemțenii. Că, dacă ei nu vin, noi o să ne uităm unii la alții”. Desigur, discursul și mesajele au fost mult mai ample, ba pline de respect la adresa nemțenilor care ”merită acest târg și sărbători frumoase”, ba lipsite cu totul de el la adresa liberalilor, care vin ”doar la poze”. Și, cu aceasta, s-a trecut la atacuri directe, și din față, și din flancuri: ”Vin liberalii și spun că PSD nu susține sportul în județul Neamț. Serios?! Dar cum îl susțineți voi? Ia spuneți-ne nouă cum susțineți voi sportul! Este un domn consilier local de la liberali, Ouatu și Vasile, cu datorii foarte mari la bugetul primăriei municipiului Piatra Neamț, cu datorii foarte mari, foarte mari la Sala Polivalentă și spune «Dom’le, PSD nu vrea să mă lase să mai fac datorii în continuare». Așa cum știm, Primăria Piatra Neamț este într-o gaură foarte mare financiară, avem foarte mari probleme financiare, este o măsură de finanțare pe POR destinată numai municipiilor reședință de județ și Primăria Piatra Neamț e blocată pentru că are datorii și nu va putea depune să luăm banii, tocmai pentru că dl Ouatu are datorii, și alții ca el care au datorii la bugetul local. Bă, nu vreți voi să-nvățați prima dată să vă plătiți datoriile?

Acestea fiind zise, au revenit laudele la adresa primarului Dragoș Chitic, a revenit apelul la ”unitate, nu dezbinare, armonie, nu ceartă”, s-a mai răspuns la întrebări legate de investitori, români sau străini, s-a anunțat o ”reevaluare a șefilor de instituții deconcentrate, nu doar din județul Neamț, că unii cred că sunt veșnici pe funcții” și… legătura s-a transferat la liberali, o oră mai târziu, că și ei au avut propria conferință de presă.

(D.O.)