Spitalul Bicaz va fi redeschis

spital bicaz

Președintele CJ Neamț, Culiță Tărâță reconfirmă apropiata redeschidere a spitalului orășenesc Bicaz. La unitatea sanitară în cauză s-a sistat activitate la începutul lunii aprilie a anului 2011, iar de atunci a intrat în conservare. Luni, 28 aprilie, a fost înaintat către Ministerul Sănătății un dosar care cuprinde toate documentele prin care să se arate că spitalul are personal medical, are secții, are cabinete pentru Ambulatoriu.

”Spitalul de la Bicaz se va deschide. Săptămâna trecută am fost la Ministerul Sănătății împreună cu domnul primar și cu doamna de la DSP și avem promisiunea fermă că se va deschide. Inclusiv fostul ministru al sănătății Nicolăescu a fost alături de noi. Sunt 40 de paturi deja alocate și încă 9 de la Bisericani, în total 49. Poate nu vor fi 100 dar măcar 60-70 vor fi. Spitalul este deja dotat cât pentru o unitate raportată la numărul de locuitori din Bicaz. În plus sunt locuitorii de pe Valea Muntelui. Am vorbit cu ministrul sănătății. Spitalul trebuie redeschis pentru că a fost închis ilegal”, a declarat președintele Culiță Tărâță. (I.C.)

Autor:

Ultima ora

20 de studenți ai Academiei de Poliție au început stagiul de practică în Neamț

Douăzeci de studenți ai Academiei de Poliție își desfășoară,...

10 persoane din azilele din Bihor, relocate la Complexul de Servicii Sociale Păstrăveni

10 persoane, din care opt bărbați și două femei,...

Scandaluri violente în Neamț. Doi bărbați au fost reținuți

Două acte de violență petrecute la sfârșitul săptămânii în...

Cod galben de vijelii, ploi și grindină în Regiunea Nord-Est

Administrația Națională de Meteorologie a emis, marți, 7 iulie,...

20 de studenți ai Academiei de Poliție au început stagiul de practică în Neamț

Douăzeci de studenți ai Academiei de Poliție își desfășoară,...

Scandaluri violente în Neamț. Doi bărbați au fost reținuți

Două acte de violență petrecute la sfârșitul săptămânii în...

Cod galben de vijelii, ploi și grindină în Regiunea Nord-Est

Administrația Națională de Meteorologie a emis, marți, 7 iulie,...

În atenția conducătorilor auto care tranzitează Bicazul!

Direcția Regională de Drumuri și Poduri Iași a anunțat...

Primele rezultate la BAC – 7 medii de 10.00 în regiunea de Nord Est

Primele rezultate pentru sesiunea iunie-iulie a examenului de Bacalaureat...