0:00

Interviu cu Marian Bondrea, fostul antrenor al FC Ceahlăul, ZCH NEWS - sursa ta de informații

– Ați ales să demisionați din funcția de antrenor. De ce?

– Practic, nici n-am prea fost antrenor. În 2 săptămâni, nici nu prea aveai ce să faci. Eu am cam nimerit, așa, ca musca-n lapte. Am venit în iarnă, dar, practic, nu am fost mandatat cu nimic. Nu am făcut nimic, decât am asistat. Am părut pentru jucători, probabil, un spion. Situația s-a înrăutățit și a trebuit… Nu puteam să fiu laș și să spun NU. Având în vedere că eram de atâta vremea aici și cunoșteam grupul, am acceptat să fiu antrenor principal, dar la fel de adevărat este că nu are rost să mai stau.

– Aveți un motiv anume?

– Nu mai rezistam. Ajunsesem să nu mai dorm nopțile, pentru ce? Să fac, așa o comparație, se pregătise o ciorbă de altcineva, se puseseră condimente, apa dădea în clocot și eu trebuia să mestec să nu fac cocoloașe. Nu avea niciun sens și m-am gândit la binele echipei. Ceahlăul, chiar nu merită ce i s-a întâmplat. Lotul de jucători este bun, valoros, este o îmbinare fericită între jucători cu experiență și jucători de mare viitor, dar, care, din păcate, nu știu din ce motive, sunt foarte reținuți, nu vor să sară ștacheta. Poate, în vestiar, atmosfera nu este tocmai cea mai potrivită. Poate greșesc, dar având atâta experiență, cred că nu. Sper că odată cu plecarea mea echipa să se trezească și să obțină rezultatele pe care acest club, chiar le merită.

– Au fost divergențe cu conducerea administrativă?

– Nu. Domnul Măstăcăneanu, la apelul meu, a părut chiar surprins că sunt vehement în a dori o discuție, dumnealui l-a informat și pe domnul primar. Am dezbătut lucrurile pe toate părțile și am considerat că nu are niciun sens să mai rămân. Eu am ajuns într-un moment în care am făcut mai multă pedoagogie decât antrenament. Antrenamentul are și el niște principii de îndeplinit, eu am o altă concepție despre antrenament, despre joc și așa mai departe. Eu văd fotbalul altfel, decât îl văd o parte dintre cei cu care am lucrat și, bineînțeles că nu avea niciun sens să mai rămân, pentru că drumurile noastre erau în direcții, nu neapărat opuse, dar, oricum, diferite.

– Ceahlăul este într-o situație critică?

– Problema este critică. Echipa este în plutonul celor 8-9 formații angrenate în lupta pentru evitarea retrogradării, dar mai sunt cinci etape, cu echipe accesibile, din zona retrogradării, meciuri de ”care pe care”. Echipa este capabilă, dacă se mobilizează, să obțină rezultate împotriva oricărei alte formații. Apoi, mai e și meciul cu Vasluiul, care, se pare că până la ora disputării lui la Piatra Neamț, va fi desființată. Cât privește antrenorii, ați văzut că sunt foarte mulți, de fapt ați văzut că antrenorul nu prea mai contează în ziua de astăzi. Nu mai este acea figură centrală, care ar trebui să fie. S-au schimbat. Altele sunt opțiunile. Eu sunt un antrenor mai de modă veche. Eu iubesc fotbalul ca fenomen, ca spectacol, nu sunt de acord cu ceea ce se întâmplă, cu cazurile de indisciplină. Eu cred că sportivul trebuie să fie un model pentru tineri și toate lucrurile astea chiar m-au afectat.

– Ați spus că vedeți fotbalul altfel. Față de cine? Față de antrenorii cu care ați lucrat?

– Eu văd fotbalul altfel. Fotbalul trebuie să fie spectacol. Ne mirăm de ce nu vine lumea la stadion. Nu vin pentru că văd un fotbal lânced. Fotbalul este făcut să fie pentru spectatori. Ați văzut ce angajament există în străinătate. De asta sunt stadioanele pline. Eu vreau ca jucătorul să alerge în atac, vreau ca jucătorul să alerge în apărare. Vorbim de concepții de joc, câte echipe din România au concepții de joc? La concepții de joc, sunt elemente componente. Primul element este o pregătire fizică ireproșabilă, un alt element component este o idee tehnică ireproșabilă, participare, în egală măsură, la cele două faze ale jocului și nu le mai enumăr, că nu vreau să țin o lecție de teorie a fotbalului, dar, dacă nu le ai, atunci cum să asiguri spectacolul? Cum să nu te înjure lumea? Ați văzut la ultimul meci, echipa a avut cea mai bună posesie din istoria ei, asta îmi spuneau și mie mulți spectatori care vin la stadion meci de meci, dar cum să te aprecieze lumea, dacă nu marchezi? E logic, pentru că golul e sarea și piperul fotbalului. Antrenorul te poate duce până în fața porții, dar acolo nu mai poate să facă nimic. Sunt acele combinații scurte în apărarea adversă, pe care trebuie să le rezolve jucătorul. Tu îi dai niște indicații, să facă un un-doi, o fentă, un dribling, șutezi, ați văzut că se mai și inventează goluri… Pase peste adversar, foarfeci, șuturi din întoarcere, alunecare, deci, aici nu mai poți controla jucătorul. Există fel de fel de discuții, dar eu așa văd fotbalul. Nu îmi place fotbalul cantonat în apărare.

– Regretați că ați acceptat să veniți la Ceahlăul?

– Eu plec și nu vreau să arunc cu noroi. Eu am respectat clubul și am venit numai din dorința mare de a fi undeva în Moldova și eu vă spun sincer că am avut numai motive de apreciere pentru domnul Ștefan și am vrut să-l cunosc personal, de aceea am venit aici. Eu aveam o meserie, un salariu exact cât am primit aici, aveam și niște funcții, dar dragostea de fotbal este așa de mare… Nu regret că am venit, pentru că fotbalul este fascinant și, indiferent cât stai și dacă stai o săptămână, bucuria este mare. Pentru mine, rămâne încă o amintire, încă o aventură, încă o experiență. Îmi pare rău că a trecut timpul așa de repede și nu o să mai am timp pentru a antrena. Tot timpul rămâne un regret.

– Recomandați un antrenor care poate prelua echipa?

E dificil de spus. Sunt foarte mulți antrenori liberi. Astăzi, din păcate, cluburile nu mai analizează calitatea antrenorilor și se reped. Trebuie luați după anumite criterii. Ce vreau eu ca și club? Vreau să formez o echipă, păi îmi aduc un antrenor verificat ca formator de echipă. Ce vreau eu să obțin? Vreau performanțe? Păi, îmi aduc un antrenor care are experiență la nivelul marii performanțe și care este respectat. Sunt foarte multe criterii după care se alege un antrenor. Noi îl alegem pe cel care ni l-a sugerat X sau Y, chiar dacă nu e pregătit. Nu mi-aș critica colegii de breaslă, dar este o meserie foarte grea. Mulți dintre ei se limitează la experiența de jucători. E mult prea puțin. Trebuie aplecare, trebuie un studiu permanent.

Cristi SOROCEANU

Articolul precedentSpitalul Bicaz va fi redeschis
Articolul următorAtenție la mormintele din asfalt

1 COMENTARIU

  1. Probabil daca era antrenor de la inceput alta ar fi fost situatia echipei acum.
    Inca o mare realizare a conducerii administrative .

Comentariile sunt închise.