Spectacol caritabil pentru vârstnicii de la Roznov

saeculare roznov 03

Centrul Social de la Roznov a sărbătorit ieri, 21 mai, în mod inedit Sfinții Constantin și Elena. Conducerea căminului care găzduiește persoane vârstnice din zona Roznovului a dorit să le ofere acestora un spectacol folcloric. Pentru asta s-a apelat la cel mai cunoscut ansamblu din județul nostru, respectiv ”Floricică de la munte”, al Centrului pentru Cultură şi Arte „Carmen Saeculare”. Programul artistic a cuprins mai multe suite de dansuri de pe întreg cuprinsul ţării, precum şi recitaluri susținute de Florin Mihuţ şi orchestra ansamblului ”Floricică de la Munte”.

saeculare roznov 02

Directorul de la ”Carmen Saeculare”, Carmen Elena Nastasă, a declarat că momentul cultural s-a dorit a fi, de fapt, ”o vizită de suflet a artiştilor noștri, în zi de sărbătoare, la nişte oameni deosebiţi”. ”Este un prilej de a sărbători împreună cu bunicii noştri o zi importantă din calendarul creştin şi de a schimba, la final, după spectacol, impresii.  Seria acestor manifestări va continua și cu alte ocazii”, a adăugat Carmen Nastasă. (I. CĂLIN)

Autor:

Ultima ora

Accident rutier în comuna Țibucani – un copil de 11 ani a fost rănit

Un accident de circulație soldat cu rănirea unei minore...

FOTO. Bacău. Accident cu 4 răniți în comuna Mărgineni

Un accident de circulație soldat cu victime a avut...

Cursa Copiilor la Piatra Neamț. Cei mai mici cicliști intră în atmosfera Turului României

Piața Ștefan cel Mare din Piatra Neamț va fi,...

E-mailuluri false în numele E-ON

Furnizorul de energie electrică și gaze naturale E-ON atrage...

Accident rutier în comuna Țibucani – un copil de 11 ani a fost rănit

Un accident de circulație soldat cu rănirea unei minore...

FOTO. Bacău. Accident cu 4 răniți în comuna Mărgineni

Un accident de circulație soldat cu victime a avut...

E-mailuluri false în numele E-ON

Furnizorul de energie electrică și gaze naturale E-ON atrage...

Cutremur cu magnitudine de 4,1 în zona seismică Vrancea

Un cutremur cu magnitudinea de 4,1 a avut loc,...

Suceava. Accident în localitatea Șcheia – un TIR a ajuns de-a latul drumului

Un accident de circulație soldat cu rănirea unei persoane...