Soroceanu nu-l vrea pe șeful PP-DD la Spital

Spitalul Judetean Piatra Neamt

Secretarul Județului, Daniela Soroceanu, a refuzat să contrasemneze hotărârea nr. 151/26.09.2013 a Consiliului Județean Neamț. Este vorba despre desemnarea în calitate de reprezentant al CJ Neamț în Consiliul de Administrație al Spitalului Județean de Urgență Piatra Neamț și a Spitalului de Psihiatrie ”Sf. Nicolae” Roman a lui Ciprian-Constantin Șerban, consilier județean și președinte al PP-DD Neamț. Acesta ar fi trebuit să o înlocuiască pe Nadina Simion, căreia chiar Șerban i-a ridicat sprijinul, evident, în numele partidului. Secretarul județului a considerat că numirea nu îndeplinește prevederile legale, deoarece nu respectă Legea privind reforma în sănătate. Aceasta stipulează destul de clar că unul dintre reprezentanții CJ ar trebui să fie economist. Daniela Soroceanu precizează în adresa trimisă Prefecturii că a cerut celor doi reprezentanți desemnați în plenul Consiliului, Dan Vasile Constantin și Ciprian-Constantin Șerban să facă dovada că sunt economiști. Cum aceștia nu s-au obosit  să demonstreze dacă au sau nu studii de specialitate, hotărârea nu a fost contrasemnată și Instituția Prefectului trebuie să dea un răspuns privind legalitatea ei. În vechea reprezentare a CJ, rolul de economist l-a jucat un timp Constantin Iacoban. Acesta a fost înlocuit și secretarul de atunci nu a verificat dacă Nadina Simion avea studii de economist. (V.B.)

Autor:

Ultima ora

Poate te interesează...

Mai mult

    VIDEO. Măsuri de siguranță sporite la Iași de Hramul Sf. Cuvioase Parascheva

    Începând de joi, 8 octombrie 2026, Iașul devine locul de întâlnire al pelerinilor...

    „Zboruri”, concert, joi seară, la Cafeneaua Monotua din Piatra-Neamț

    Trei muzicieni din zone diferite — folk, etnojazz, muzică clasică și jazz —...

    Scandal într-un bar din Girov – doi tineri au fost reținuți

    O bătaie a izbucnit în seara de 7 octombrie, în jurul orei 18.00...

    Se schimbă vremea în Moldova: cald până duminică, apoi ploi și răcire de la începutul săptămânii viitoare

    Vremea rămâne mult mai caldă decât normal în Moldova până la sfârșitul săptămânii. Duminică vin ploile, iar de luni temperaturile scad, cu minime de până la 0 grade pe 14 octombrie.

    Botoșani. Prins cu droguri de mare risc în capsule pentru vape

    Un bărbat în vârstă de 37 de ani a fost reținut de procurorii...

    Cazul femeii acuzate de incendiul de la Oșlobeni – pagubă de 20.000 de lei!

    Revenim asupra cazului de la Oșlobeni, comuna Bodești, cu femeia acuzată că a...

    Avertisment APAVITAL Iași: seceta pune presiune pe sursele de apă și pe alimentarea din regiune. Cifre îngrijorătoare.

    Debitele reduse ale râurilor și scăderea resurselor disponibile în unele surse subterane îngreunează...

    Pompierii intervin la Biserica „Adormirea Maicii Domnului ” (Precista Veche) din Piatra Neamț. Risc de cădere a unor elemente din acoperiș

    Elemente din acoperișul Bisericii Precista Veche din municipiul Piatra Neamț s-au desprins parțial...