Mariajul PSD-UNPR la Neamț: ”Te iubesc, săriți-ar ochii!”

culita tarata 03

Că între Culiță Tărâță și Ionel Arsene există o dragoste reciprocă, mărturisită mai mult prin invective, este deja binecunoscut. Că PSD și UNPR sunt legate de un protocol este la fel de binecunoscut. Că protocolul de la Neamț s-a semnat între președintele Culiță Tărâță (UNPR) și președintele executiv Liviu Harbuz (PSD), peste capul președintelui en-titre Arsene, e cunoscut doar în sfere restrânse, dar importante. Acestea fiind zise, conferința de presă a președintelui Tărâță nu putea fi lipsită de câteva declarații având ca obiect/subiect amorul ghebos dintre cele două părți.

Referindu-se la întâlnirea USL de la finalul săptămânii trecute, când PSD, PNL, UNPR și PC aveau de rezolvat marea coabitare județeană, Culiță Tărâță a spus: ”Eu n-am participat, dar am înțeles că s-a desfășurat sub aceeași aroganță de «cine-s eu» și «al cui sunt eu». E urât din partea dlui. Arsene o asemenea atitudine. Eu le-am zis celor din UNPR să nu se bage în disputele PNL și PSD, că e treaba lor. UNPR face politica guvernului și atât. Nu avem alte direcții”.

Pe aceeași direcție, dl. Tărâță a anunțat că UNPR merge pe listă cu PSD la europarlamentarele din 2014 și că UNPR ”necondiționat susține politica PSD”. ”Asta mi s-a zis, asta vă transmit și eu”, a declarat Culiță Tărâță.

UNPR va primi 2 locuri eligibile pe listă și că județul Neamț poate fi luat în calcul, că a avut rezultate bune la alegerile din 2012. Și, dacă acțiunile electorale îi vor obliga, Tărâță și Arsene vor sta umăr la umăr pe scenă, că așa-i politica – arta compromisului: ”Realist vorbind, duci politica unui guvern, așa că, dacă trebuie, te urci și pe scenă. Dar eu sper ca pe scenă să urce altcineva din partea PSD, cineva care a arătat că poate și că face ceva pentru județ. Că așa, să te urci numai pe scenă… PSD are oameni de valoare, toate partidele din Neamț au și oameni valoroși. Ca o părere personală, PSD are mulți oameni valoroși, care au demonstrat că sunt în stare să facă și ceva constructiv, și pentru județ, și pentru firmele lor, atunci când le-au avut. Și Ioan Munteanu, și dl Harbuz, și mulți alții, care ar putea avea curaj să urce pe scenă. Dacă urci pe scenă numai cu tupeu…”, a declarat Culiță Tărâță.

Șeful UNPR Neamț s-a pronunțat sincer și în privința fuziunii cu PSD – ”Nu știu” -, precum și în privința europarlamentarelor: ”Sunt multe de care trebuie să se țină cont. PNL are șanse, PDL are șanse mari, Mișcarea Populară la fel… Nu trebuie să te crezi acum alfa și omega la vot. Nu știi cum vor evolua lucrurile până la vară. Să nu uităm că avem de trecut o iarnă”. (D. OSTAHIE)

Autor:

Ultima ora

Poate te interesează...

Mai mult

    Botoșani. Prins cu droguri de mare risc în capsule pentru vape

    Un bărbat în vârstă de 37 de ani a fost reținut de procurorii...

    Cazul femeii acuzate de incendiul de la Oșlobeni – pagubă de 20.000 de lei!

    Revenim asupra cazului de la Oșlobeni, comuna Bodești, cu femeia acuzată că a...

    Avertisment APAVITAL Iași: seceta pune presiune pe sursele de apă și pe alimentarea din regiune. Cifre îngrijorătoare.

    Debitele reduse ale râurilor și scăderea resurselor disponibile în unele surse subterane îngreunează...

    Pompierii intervin la Biserica „Adormirea Maicii Domnului ” (Precista Veche) din Piatra Neamț. Risc de cădere a unor elemente din acoperiș

    Elemente din acoperișul Bisericii Precista Veche din municipiul Piatra Neamț s-au desprins parțial...

    Vaslui. O femeie a fost rănită în urma unui accident dintre două autoturisme

    O femeie a fost rănită în urma unui accident produs în această dimineață,...

    Tehnică militară pe drumurile din Neamț și Bacău

    Șoferii care circulă în aceste zile în zona Piatra Neamț trebuie să țină...

    Bacău. Bărbat mort după ce un mal de pământ s-a surpat peste el

    Un bărbat de aproximativ 52 de ani și-a pierdut viața după ce a...