Un bărbat, de 62 de ani, din Horia, a rămas fără permis şi a căpătat un dosar penal cu două capete de acuzare, pentru un incident care s-a petrecut în ziua de 28 octombrie.
„Din primele cercetări a rezultat că bărbatul, care conducea un autobuz, a pus în mişcare vehiculul într-o staţie, fără să se asigure că au coborât toţi călătorii şi fără să închidă uşile”, a declarat subinspectorul Elena Bulgărea, purtătorul de cuvânt al Poliţiei Neamţ.
„În acel moment, o femeie de 48 de ani s-a dezechilibrat şi a căzut pe partea carosabilă, accidentându-se. După producerea accidentului, conducătorul autobuzului a părăsit locul faptei fără încuviinţarea poliţiei, fiind identificat şi găsit la locuinţa sa”.
Şoferul a fost testat şi a rezultat că nu consumase alcool, dar poliţiştii i-au reținut permisul de conducere şi i-au deschis dosar penal pentru vătămare corporala din culpă şi părăsirea locului accidentului. (C. MIRCEA)