0:00

Cadrele medicale de la Unitatea de Primiri Urgențe a Spitalului Județean Neamț au avut de-a face, încă din prima zi a acestei săptămâni, cu o altă persoană care a încercat să-și pună capăt zilelor. Este vorba despre un tânăr de 21 de ani, din Piatra Neamț, care a ajuns la UPU după ce a înghițit un pumn de pastile.

De la personalul din UPU am aflat că bărbatul a fost diagnosticat cu intoxicație voluntară polimedicamentoasă, cu 5 comprimate Tertensif, 15 aspirine și 8 pastile Cinolazepam. Așa cum impune procedura, tânărului i-au fost făcute spălături gastrice, pentru eliminarea toxinelor din organism, ulterior fiind trimis către secția Psihiatrie, pentru a fi supus unui examen de specialitate. Nici victimele agresiunilor n-au lipsit de pe lista pacienților ajunși la UPU.

Primul care a ajuns la spital este un bărbat de 40 de ani, din comuna Ștefan cel Mare, care s-a ales cu un traumatism cranio-cerebral acut cu plagă parietală dreapta. După ce a fost tratat, bărbatul, care era și băut, a fost lăsat să plece acasă. La fel s-a întâmplat și cu un alt bărbat, în vârstă de 67 de ani, din satul Gura Văii, comuna Girov, care a fost diagnosticat cu o contuzie a coapsei stângi. (A.S.)

Articolul precedentVin turbinele pentru Microhidrocentrală
Articolul următorAntrenorii Ceahlăului caută soluții