“Structurile montane” din cadrul Jandarmeriei Neamț au acționat, în ultima săptămână, cu efective suplimentare, în “zona montană”, pentru creșterea gradului de siguranță a turiștilor și menținerea ordinii publice, se precizează într-un comunicat de presă al Jandarmeriei (IJJ) Neamţ.
IJJ Neamț are în structura sa “trei posturi montane de jandarmi, pregătite și dotate să execute misiuni de menținere a ordinii publice pentru prevenirea și descoperirea infracțiunilor în stațiuni montane și pe trasee turistice, precum și să acționeze pentru căutarea și salvarea – evacuarea persoanelor care se află în pericol în zona de responsabilitate”.
Cum prevenirea e mai importantă decât intervenţia, Jandarmeria Montană transmite turiștilor următoarele recomandări:
- Înainte de a pleca în excursie, informați-vă temeinic în legătură cu itinerariul propus (dacă este accesibil, marcat sau dacă prezintă porțiuni periculoase), prognoza meteo, condițiile climatice locale, starea de funcționare a mijloacelor de transport;
- Plecați pe munte doar cu echipament adecvat anotimpului. Nu trebuie să vă lipsească lanterna, sacul de dormit, trusa de prim ajutor, busola/GPS, mijloace de aprins focul și telefonul mobil;
- Nu riscați să plecați singuri la drum și alegeți traseele în funcție de pregătirea fizică, tehnică și psihică a celui mai slab din grup;
- Informați jandarmii montani/salvamontiștii/cabanierul cu privire la traseul ales și înscrieți-vă în registrul de trafic al turiștilor, lăsând datele dumneavoastră în acesta;
- Nu deteriorați amenajările turistice, marcajele sau indicatoarele;
- Folosiți numai traseele marcate. Urmăriți marcajele de pe traseu;
- Nu vă abateți de la traseu și evitați scurtăturile;
- În cazul apariției dificultăților pe traseu sau al înrăutățirii vremii, retrageți-vă la cea mai apropiată cabană. Pe vreme rea, deplasați-vă în grup compact și, din nici un motiv, nu rămâneți în urma grupului;
- Nu consumați băuturi alcoolice deoarece acestea diminuează capacitatea de efort;
- În cazul apariției unei situații de dificultate sau de risc la adresa integrității, sănătății sau a vieții puteți solicita ajutorul Jandarmeriei Montane prin intermediul numărului unic pentru apeluri de urgență 112, sau direct la numărul de telefon 0233230391, specificând, pe cât posibil, următoarele: datele de identificare ale persoanei care anunță; ce s-a întâmplat; câte persoane au nevoie de ajutor; unde sunt persoanele aflate în dificultate; când s-a produs accidentul”.
Pentru punerea în aplicare a Planului General de măsuri “Estival 2016” de la nivelul Ministerului Afacerilor Interne, reprezentanţii IJJ Neamț se vor asigura că cetățenii petrec vacanța în siguranță. “Toate măsurile dispuse în planul ordinii publice au un scop preventiv, de informare a cetățenilor și pentru descurajarea faptelor antisociale”, suntem asiguraţi în comunicatul citat. (ZCH NEWS)