VIDEO. Polițiștii și jandarmii din Neamț la început de an școlar. Controale efectuate la 323 de unități de învățământ

La începutul anului școlar 2024-2025, peste 200 de polițiști au fost mobilizați pentru a menține siguranța în proximitatea celor 323 unităților de învățământ din județ.

În perioada premergătoare, IPJ Neamț au făcut verificări pentru a evalua măsurile de securitate. Dintre cele 323 de școli verificate, 292 au făcut analiza de risc la securitate fizică, iar 241 au implementat măsurile necesare. Cu toate acestea, 66 de unități de învățământ, în special din mediul rural, nu au respectat cerințele minimale de securitate, fiind aplicate măsuri corective.

Polițiștii au aplicat 42 de sancțiuni contravenționale în valoare de 10.000 lei. Alte măsuri includ verificarea amplasării semnalizărilor rutiere din zonele adiacente școlilor și evaluarea microbuzelor destinate transportului elevilor, unde au fost identificate nereguli la opt vehicule.

Totodată, Jandarmeria Neamț intensifică măsurile de ordine publică în școli. Pe 9 septembrie, 35 de jandarmi au asigurat ordinea la festivitățile de deschidere a noului an școlar.

Aceștia vor continua să mențină siguranța în proximitatea celor 15 unități de învățământ aflate sub responsabilitatea sa, intensificând patrulele și măsurile de prevenție pe tot parcursul anului școlar. Jandarmii vor derula activități de informare și prevenire împreună cu alte structuri ale MAI.

Denisa POPA

Foto-Video: IPJ Neamț și IJJ Neamț

Autor:

Vlad Bălănescuhttp://www.zch.ro
Vlad Bălănescu este administratorul și redactorul șef al site-ului zch.ro. Este doctor în economie și se ocupă în principal de redactarea de materiale din acest domeniu dar și de analize de natură politică, educațională sau administrativă. De mai mult de șase ani scrie pentru site-urile www.mesagerulneamt.ro și www.zch.ro și săptămânalul Mesagerul de Neamț.

Ultima ora