Prea Cuvioasa Teodora de la Sihla este pomenită în fiecare an pe data de 7 august. S-a născut în jurul anului 1650 în satul Vânători Neamț. Tatăl său era paznic al Cetății Neamțului și armaș, făuritor de arme pentru cei ce apărau vestita cetate a Moldovei.
A fost căsătorită, pentru o scurtă perioadă de timp și la dorința părinților săi cu un tânăr pe nume Elefterie din Ismail. Amândoi au decis însă să îmbrățișeze viața monahală, Teofora alegând schitul Vărzărești-Râmnicu Sărat.
După câțiva ani acest schit a fost ars de trupele otomane în timpul unui atac, Cuvioasa Teodora s-a retras în munții Vrancei împreună cu stareța ei, schimonahia Paisia, a cărei ucenică era.
După moartea stareței, Sfânta Teodora, ascultând glasul lăuntric divin, a părăsit munții Vrancei și s-a retras în părțile Neamțului.
Grota Sfintei Teodora
Ea a ajuns în pădurile din jurul schiturilor Sihăstria și Sihla. Aici, ea a fost încredințată duhovnicului Pavel care a sfătuit-o să rămână în singurătate, dar numai dacă poate îndura foamea, frigul și viața aspră, în rugăciune zi și noapte. După moartea acestuia, Teodora a rămas cu totul singură. Cuvintele sfinților părinți spun că, atunci când au năvălit turcii, au ajuns până la Sihla și au descoperit-o pe Cuvioasa Teodora în peștera ei. Atât s-a rugat la Dumnezeu să n-o atingă păgânii, încât stânca din fundul grotei s-a crăpat ca prin minune, iar ea a avut unde se adăposti.
Ultima parte a vieții Cuvioasei Teodora s-a scurs în singurătate deplină. Legenda spune că doar păsările cerului veneau să-i aducă puține firimituri de pâine de la trapeza Schitului Sihăstria, iar apă bea din scobitura unei stânci, loc care este denumit „Fântâna Sfintei Teodora”. Când a simțit că i se apropie sfărșitul, sfânta s-a rugat aprig la Dumnezeu să-i trimită un preot care s-o împărtășească și așa s-a făcut ca egumenul schitului să vadă păsările cărând pâine în cioc și să trimită doi frați să vadă unde anume se duc. „Călăuziți de mâna lui Dumnezeu, frații au ajuns noaptea aproape de peștera Sfintei Teodora și au văzut-o cum se ruga cu mâinile înălțate spre cer, învăluită în lumină de foc”, se arată în povestea vieții Sfintei Teodora, scrisă de slujitorii lui Dumnezeu. „Atunci, înfricoșându-se, au strigat, iar Cuvioasa i-a chemat pe nume, le-a cerut o haină să se acopere, căci era goală și le-a poruncit să coboare la Sihăstria și să aducă un duhovnic ca s-o împărtășească cu Trupul și Sângele lui Hristos.
Călăuziți de o lumină cerească, frații au mers repede și dimineața au adus la peșteră pe ieromonahul Antonie și ierodiaconul Lavrentie, cu Sfintele Taine. După ce Sfânta Teodora și-a făcut cuvenita spovedanie și și-a destăinuit viața, ostenelile și ispitele ei, a rostit Crezul, s-a închinat, a primit dumnezeieștile Taine și, mulțumind lui Dumnezeu pentru toate, și-a dat duhul în mâinile Lui. Apoi, părinții au făcut slujba înmormântării și au îngropat sfântul ei trup în peșteră. Aceasta s-a petrecut în al treilea deceniu al secolului al XVIII-lea.
Trupul Sfintei Teodora a rămas tăinuit în peșteră până după anul 1830, când familia domnitorului moldovean Mihail Sturdza, care a reînnoit Schitul Sihla, a așezat moaștele ei în racla de preț și le-a depus în biserica schitului spre închinare. Apoi, zidind o biserică nouă la moșia lor din satul Miclăușeni-Iași, le-a adus în această biserică și multă lume venea aici spre închinare, primind ajutorul Cuvioasei. În anul 1856 familia Sturdza a convenit cu conducerea Mănăstirii Pecersca din Kiev să le dăruiasca sfintele moaște, în schimbul unor veșminte preoțești și arhierești, ceea ce s-a făcut. Așa s-au înstrăinat moaștele Sfintei Teodora din patria ei și se păstrează în catacombele de la Pecersca, așezate în raclă de mult preț, pe care scrie aceste cuvinte: Sfânta Teodora din Carpați”. (sursă www.mesagerulneamt.ro)
