Poliţiştii nemţeni au aplicat, în perioada 29 iulie-18 august, 5.493 de sancţiuni contravenţionale, în valoare de 1.177.969 de lei, se precizează într-un comunicat de presă al Inspectoratului de Poliţie Judeţean (IPJ) Neamţ.
În timpul a ceea ce este descris ca fiind Acțiunea “Sezonul Estival” au fost constatate 433 de infracţiuni (judiciare, economico-financiare, la regimul circulaţiei sau de altă natură), iar 44 de persoane au fost surprinse în flagrant delict. Pentru comiterea faptelor sunt cercetate 187 de persoane, iar față de 6 dintre acestea au fost dispuse măsuri preventive.
“Totodată, în această perioadă, au fost depistate patru persoane urmărite la nivel național. (…) Polițiștii structurii de investigare a criminalității economice au constatat 22 de abateri la legislația în domeniu, aplicând sancțiuni în valoare de 6.000 de lei. În perioada de referință, s-a intervenit la 1.310 sesizări prin 112 şi au fost aplicate 706 sancţiuni contravenţionale, pentru nerespectarea normelor privind ordinea şi liniştea publică, prevăzute de Legea 61/1991”, potrivit comunicatului IPJ Neamţ.
Şi poliţiştii rutieri au aplicat 4.604 sancţiuni, dintre care 1.988 pentru încălcarea regimului legal de viteză și 21 pentru consum de alcool. Ei au reţinut 186 de permise de conducere, dintre care 26 pentru consum de alcool şi 81 pentru viteză şi au retras 64 de certificate de înmatriculare. (M. CONSTANTINESCU)