0:00

Senatorul Eugen Țapu Nazare – atac la președintele PSD Neamț, ZCH NEWS - sursa ta de informațiiSenatorul liberal Eugen Țapu-Nazare critică în termeni foarte duri recentele declarații ale președintelui Consiliului Județean Neamț, Ionel Arsene, referitoare la reducerile de către PSD a taxelor și impozite și le cataloghează ca fiind ”mincinoase și total rupte de realitate”. Acesta consideră că, de fapt, președintele CJ Neamț se încadrează perfect în linia partidului din care face parte, partid obișnuit să mascheze eșecul guvernării și starea deplorabilă în care a ajuns economia, prin declarații fără acoperire, contrazise de organismele internaționale și evaluatorii externi, independenți.

Este cinism fără margini să afirmi că peste 90% din firmele românești au cel mai bun regim fiscal din România modernă! Este suficient să citim ultimul studiu al firmei de audit și consultanță KPMG. Toate taxele şi impozitele aferente salariilor din România, care includ şi cotele contribuţiilor către sănătate şi pensii, sunt cele mai mari din 26 de ţări europene. România are cel mai ridicat cost fiscal pentru angajat (cu o cotă de impozitare a salariului minim de 40,85%) din cele 26 de ţări analizate din Uniunea Europeană, Spaţiul Economic European şi Elveţia. Impozitarea pe salariile mici din România este semnificativ mai mare decât cota efectivă de impozitare din alte ţări din Europa Centrală şi de Est: 17,86%, în Slovacia, 22,40%, în Bulgaria, 29,29%, în Polonia şi 33,5%, în Ungaria”, a precizat Eugen Țapu.

În opinia senatorului liberal, guvernarea PSD-ALDE împinge România spre dezastru economic, în condițiile în care Comisia Europeană a revizuit creșterea economică a României pentru acest an, în scădere la 3,6%.

Proiectul de buget a fost construit pe o creștere economică de 5,5% și un curs de schimb de 4,6 lei, pentru un euro. Deși am atras atunci atenția că sunt prognoze nerealiste, actualul Guvern a continuat cu minciunile. Astăzi, România rămâne fără bani pentru plata pensiilor și salariilor, domnul Teodorovici împrumută 3 miliarde de euro, cu cea mai mare dobândă, de 4,7%, iar la Neamț, domnul Arsene ne spune ce bine se trăiește”, a mai declarat Eugen Țapu.

Biroul de presă al PNL Neamț

(P)

Articolul precedentA condus cu permisul anulat, face 2 ani și 4 luni de închisoare
Articolul următorAvertisment AJF Neamţ: Dacă nu achitaţi datoriile, nu intraţi în play-off!
ZCH News
Stiri din Neamt, Bacau, Suceava, Iasi, Botosani, Vaslui. Primul ziar regional din regiunea Nord Est.