Șeful IȘJ Neamț: „Până pe 12 august vom ști exact câte școli pot susține cursurile fizic”

Șeful IȘJ Neamț: „Până pe 12 august vom ști exact câte școli pot susține cursurile fizic”În emisiunea „Cafeaua de dimineață” de astăzi, 7 august, Mihai Obreja, șeful Inspectoratului Școlar Județean Neamț a declarat că în această perioadă se analizează în școli cele trei variante de învățare din toamnă. În principiu, conducerile școlilor fac simulări și pentru întoarcerea elevilor în bănci: „Până pe 12 august evaluăm spațiile școlare și formațiunile de lucru. Apoi, vom ști exact fiecare școală dacă are spații sufieciente pentru scenariul verde – toți copiii pot veni la școală și se asigură distanțarea de un metru. Clasa cu 30 de elevi – vor intra doar 22 și rămân 8 să învețe online, de exemplu. Directorii de școli poartă și ei răspunderea pentru că au acceptat clase numeroase de elevi. Deci, se vor constitui formațiuni de lucru, cu respectarea regulilor. Ghidul va apărea până la 15 august. Iar pentru formațiunile create să fie date la plata cu ora, dar tot profesorilor din școli. Este, într-adevăr, o dublare a normelor. Se va învăța în schimburi, facem acum inventarul spațiilor care pot fi folosite. Va trebui angajat și personal medical, fiindcă sunt școli care nu au”.

Referindu-se la descentralizare, inspectorul școlar general Mihai Obreja a precizat că decizia privind cum se va învăța din 14 septembrie se va lua de toate autoritățile și după consultarea părinților: „Sunt consultați și părinții, care sunt primii care pot lua o decizie în familie dacă copilul este sănătos și poate merge la cursuri. Dar, vom ține cont de majoritate, fiindcă trebuie ținut cont de particularități, părinții au locuri de muncă. Responsabilitatea trebuie să fie și a autorităților locale. Trebuie să fie o conlucrare a tuturor celor implicați. Ne preocupă și siguranța profesorilor, nu doar a elevilor, fiindcă firesc, unii dintre cei mai în vârstă vor evita să vină în sala de clasă”.

Mai multe informații despre pregătirile care se fac în Neamț pentru începerea școlii puteți afla aici .

 

 

C.I.

Autor:

Ultima ora

Poate te interesează...

Mai mult

    Accident la Roman – un copil de 8 ani a ajuns la spital

    O minoră de 8 ani a fost rănită și a ajuns la spital...

    Expoziție de pictură Florin Mareș la Muzeul de Artă Roman

    Muzeul de Artă Roman găzduiește expoziția personală de pictură a artistului plastic Florin...

    FOTO&VIDEO Iași Zeci de mii de pelerini înalță rugăciuni la racla Cuvioasei Parascheva

    Pelerinajul de la Catedrala Mitropolitană Iași, acolo unde se află expuse raclele Cuvioasei...

    Piatra Neamț găzduiește Cupa României și Campionatul Național pe Echipe U20 la lupte

    Competițiile de lupte au început vineri, 9 octombrie, la Sala Polivalentă din Piatra...

    FOTO&VIDEO Suceava. Incendiu în pădurea de la Marginea – sunt afectate 15 hectare

    15 hectare de pădure din fondul forestier administrat de Ocolul Silvic Marginea, din...

    Torță pe patru roți în miez de noapte, la Suceava! Mașina a ars în totalitate

    Un autoturism parcat în cartierul Ițcani din municipiul Suceava a fost distrus în...

    „Fermieră” cu acte false: a obținut ilegal peste 300.000 de lei din bani europeni și a scăpat cu suspendare!

    Tribunalul Neamț a fost sesizat cu un acord de recunoaștere a vinovăției încheiat...

    Tragedie în pădurea din Vaduri: un bărbat de 60 de ani, prins sub un copac căzut

    Un bărbat în vârstă de 60 de ani a murit vineri după-amiază în...