0:00

Se mută sau nu Biblioteca de la Făurei?, ZCH NEWS - sursa ta de informații

Decizia Consiliului Local Făurei, de a muta sediul bibliotecii dintr-un sat în altul, pentru a înființa o grădiniță, agită, din nou, spiritele în localitate. Primarul Vasile Ungureanu nu a renunțat la ideea de a muta biblioteca din satul Budești, sat cu peste 1.000 de locuitori, în Climești, localitate cu aproximativ 200 de locuitori. O comisie de la Primăria Făurei inventariază cărțile și bunurile din bibliotecă. Scandalul a ajuns și la urechile proaspătului director al Bibliotecii Județene “G.T. Kirileanu” dar și la Consiliul Județean.

”Ideea este că acolo e o situație care a degenerat. Este vorba despre faptul că o bibliotecă trebuie să rămână în mijlocul comunității, iar locul unde ei intenționează să o mute este mărginaș, comunitatea este condamnată să rămână marginală, dacă nu are acces la informație. În plus, acolo s-a investit în cadrul programului Biblionet și există riscul să se piardă calculatoarele, dacă nu sunt respectate clauzele din contract. Eu judec doar gestul în sine, o să avem o atitudine în măsura în care ne putem permite acest lucru, oricum vom avea  discuții pe acest subiect atât la Consiliul Județean, cât și la Prefectură”, a spus Adrian Alui Gheorghe, manager la Biblioteca Județeană ”G.T. Kirileanu”.

”Am discutat și știm despre ce este vorba, este decizia Consiliului Local Făurei, însă înainte de a lua astfel de decizii, după părerea mea, eu cred că ar fi trebuit consultat și Consiliul Județean, pentru că biblioteca de la Făurei aparține de Biblioteca Județeană, instituție tutelată de Consiliul Județean”, a precizat Emilia Arcan, vicepreședinte al CJ Neamț.

Bibliotecar contra primar

Bibliotecara Elena Anton s-a văzut cu sigiliul pus pe toate bunurile din bibliotecă și spune că ceea ce face primarul comunei nu este corect.

”În data de 2 septembrie a venit comisia de inventariere, au fost sigilate ușile și geamurile și s-au apucat de inventar. Multe cărți se află la utilizatori, iar eu trebuie să mă apuc să le strâng. După 24 de ani de activitate, mi se spune că este serviciul meu în joc și că voi rămâne fără pâine. Să vină cei din Consiliul Județean să vadă cum arată sediul și unde vor să o mute. Pentru grădiniță se pot găsi soluții. Aceasta este numai dorința domnului primar. S-au vândut deja clădirile boierești din zonă și unde funcționează acum biblioteca este tot o clădire boierească”, a declarat Elena Anton.

În replică, primarul de Făurei spune că, deocamdată, doar se face inventar, iar bibliotecara agită apele degeaba și nu înțelege că primarul unei comune trebuie să pună în aplicare hotărârile Consiliului Local.

”Se agită apele degeaba, deocamdată o comisie de inventariere din cadrul primăriei face inventar. E o mare diferență între mutat și inventar, iar doamna bibliotecar nu face această diferență. Eu nu am amenințat-o niciodată, nu am nimic personal cu nimeni, este o decizie a Consiliului Local, în ideea de a forma două grupe de grădiniță pentru a evita, pe timp de iarnă înzăpezirea copiilor, care mergeau cu microbuzul la grădinița din satul Climești. Vom vedea ce va fi în continuare”, a spus Vasile Dragoș Ungureanu, primarul comunei Făurei.

Potrivit sitului oficial al primăriei, biblioteca din comună, echipată corespunzător prin programul național Biblionet, reprezintă centrul cultural al comunei și un motiv de mândrie în comunitatea locală. Conform legii, dacă nu se ia o decizie corectă, cei 250 de milioane de lei vechi investiți de Biblioteca Județeană, în cadrul programului național Biblionet, ar putea fi pierduți, pentru că primăria ar putea fi obligată să returneze investiția, din cauza nerespectării clauzelor din contractul de finanțare al proiectului.

Irina CĂLIN

Articolul precedentLaminorul – semieşec la debut
Articolul următorNeseriozitate

1 COMENTARIU

  1. Nu comentez continutul articolului,as avea doar o curiozitate:trece cineva pragul bibliotecii?Ar fi grozav sa aiba cititori!

Comentariile sunt închise.