dna suceava 02ACTUALIZARE: Potrivit surselor judiciare, sunt vizate de percheziţii următoarele instituţii publice: Agenţia pentru Finanţarea Investiţiilor Rurale Iaşi, Direcţia Leader Investiţii Agricole şi Non-agricole aparţinând Autorităţii de Management din cadrul Ministerului Agriculturii, Centrul Regional pentru Finanţarea Investiţiilor Rurale 1 Nord Est Iaşi şi Primăria Comunei Pojorâta. (ZCH NEWS)

ŞTIRE INIŢIALĂ: Procurorii DNA Suceava efectuează, miercuri, 25 noiembrie, percheziții în 10 locații din București și județele Suceava și Iași, din care 3 sunt sediile unor instituții publice, într-un dosar privind fapte de corupție și asimilate acestora, comise în legătură cu utilizarea fondurilor europene în perioada 2014 – 2015.

„Procurori din cadrul Direcției Naționale Anticorupție, Serviciul Teritorial Suceava, efectuează cercetări într-o cauză penală ce vizează suspiciuni privind săvârșirea unor infracțiuni de corupție, asimilate celor de corupție, comise în legătură cu utilizarea fondurilor alocate de la bugetul Uniunii Europene în perioada 2014-2015. În cursul zilei de 25 noiembrie 2015, ca urmare a obținerii autorizațiilor legale de la instanța competentă, sunt efectuate percheziții domiciliare în 10 locații situate în municipiul București și județele Suceava și Iași, din care 3 sunt sediile unor instituții publice, restul reprezentând sediile unor societăți comerciale și domiciliile unor persoane fizice. În cauză, procurorii beneficiază de sprijin de specialitate din partea Serviciului Român de Informații și din partea Brigăzii Speciale de Intervenție a Jandarmeriei. Raportat la actele procedurale efectuate în prezenta cauză, precizăm că, atunci când împrejurările vor permite, vom fi în măsură să oferim detalii suplimentare”, se precizează în comunicatul de presă al DNA, emis în urmă cu jumătate de oră. (ZCH NEWS)

Articolul precedentReţea de prostituţie din Torino „decapitată” în Suceava
Articolul următorPistolar dezarmat la sala de jocuri! Avea o armă şi 120 de alice!
ZCH News
Stiri din Neamt, Bacau, Suceava, Iasi, Botosani, Vaslui. Primul ziar regional din regiunea Nord Est.