Rezultatele obținute de polițiștii de la Biroul de Combatere a Delictelor Silvice Neamț numai în primele 6 luni ale anului în curs relevă dimensiunea jafului care se practică în continuare în pădurile patriei. A fost confiscată cantitatea de 3.807,22 mc lemn și au fost indisponibilizate 5 autovehicule folosite la transportul ilegal de material lemnos.
”În total au fost executate 211 controale, fiind verificate 204 obiective, dintre care 52 instalații de debitat lemnul, 10 exploatări forestiere, 13 depozite și 805 mijloace de transport”, a declarat subinspectorul Elena Bulgărea, purtătorul de cuvânt al Poliției Neamț. ”Polițiștii au constatat 229 de infracțiuni silvice și au aplicat 440 de sancțiuni contravenționale, majoritatea fiind aplicate pentru «transportul materialelor lemnoase fără avize de însoțire ori fără documente comunitare echivalente acestora, prevăzute de normele privind circulația materialelor lemnoase în vigoare», în valoare de circa 1.208.000 lei”.
Cea mai mare cantitate de lemn confiscată (2.949 mc) este buștean, în vreme ce cheresteaua se ”apropie” de 500 mc, iar lemnul de foc doar 361 mc. Valoarea întregii mărfi este de 120.800 de lei.
Polițiștii cer sprijinul cetățenilor care pot verifica simplu legalitatea unui transport de lemn prin aplicația mobilă “Inspectorul Pădurii”, ce reprezintă componenta pentru populație a Sistemului informațional integrat de urmărire în timp real a masei lemnoase din România. Precizăm că numărul de înmatriculare care trebuie introdus în aplicație este cel de pe remorcă și nu cel de pe cabină.
”Aplicația este în faza de test, valabilă doar pentru utilizatorii de sisteme de operare Android, putând fi descărcată și testată accesând Google Play”, a mai precizat Elena Bulgărea. ” Informațiile furnizate în urma accesării sunt următoarele: existența sau inexistența codului unic generat de sistemul Woodtracking în momentul plecării transportului de material lemnos; termenul maxim de valabilitate a codului este de 72 de ore, în funcție de distanța de transport; în cazul consultării unui cod valabil, aplicația va returna următoarele date: data și ora emiterii codului, volumul, specia/sortimentul lemnului. În cazul accesării aplicației și constatării unui transport ilegal de material lemnos, cetățenii sunt rugați să anunțe Poliția prin sistemul unic de urgență 112!”. (C.M.)