Școala Gimnazială nr. 5 Piatra Neamț este una dintre cele mai mari din județ. Din această postură care obligă, conducerea școlii, cadrele didactice și părinții au reușit să organizeze o multitudine de acțiuni în cinstea Centenarului. Acțiuni reale, nu pe hârtie, nu de complezență, cum se mai obișnuiește chiar și la nivelul autorităților.
Au fost activități la nivelul claselor, al școlii, excursii, chiar și la Alba-Iulia, spectacole, concursuri literare, de desene tematice, de istorie. Toate acestea au fost valorificate într-o revistă, unde au fost publicate și gânduri ale elevilor despre România, Marea Unire și mândria de a fi român. Revista cuprinde și comunicări ale profesorilor și elevilor, multe dintre ele pe bază de documente inedite.
Cu sprijinul Primăriei și al Consiliului local, care a finanțat proiectul ”Centenarul Marii Uniri. Mândria de a fi român”, a fost dezvelită și o placă comemorativă. La festivități, au participat primarul Dragoș Chitic și Elena Preda, din partea Inspectoratului Școlar Neamț, care au apreciat efortul tuturor celor implicați, cadre didactice, profesori, elevi și părinți.
”Un frumos proiect educativ, inițiat și derulat de Școala Gimnazială Nr. 5, cu sprijinul de Primăriei Piatra Neamț, a fost marcat într-un cadru festiv, prin lansarea revistei școlare «Centenarul Marii Uniri, Mândria de a fi român» și dezvelirea plăcii comemorative dedicată fauritorilor Marii Uniri. Mă bucură să văd din partea cadrelor didactice din unitățile școlare pietrene inițiative care cultivă în rândul elevilor patriotismul și respectul față de istoria poporului român, față de înaintașii noștri.
Felicitări tuturor elevilor și cadrelor didactice implicate în acest proiect!”, a declarat primarul Dragoș Chitic.
”Marcarea unui moment istoric fundamental din istoria acestui popor, Marea Unire din 1918, reprezintă, pentru toți profesorii și elevii Școlii Gimnaziale nr. 5 Piatra Neamț o datorie de onoare. Mai ales în anul centenarului. România Mare, visul românilor, a dovedit, în scurtul timp cât a existat ca realitate administrativă, că era un stat omogen, care s-a dezvoltat rapid și armonios, în ciuda războiului catastrofal care a răpit sute de mii de români, a distrus infrastructură, obiective industriale și agricole. Cealaltă realitate, istorică, cunoscută și simțită de toți românii adevărați, că România Mare există și nu poate fi ruptă de interese străine de neam, nu poate fi contestată decât de dușmani și trădătorii de neam. Este ceea ce vrem să demonstrăm cu acest omagiu, adus unei generații care s-a sacrificat și a luptat pentru un ideal”, a declarat prof. Carmen Munteanu, directorul Școlii Gimnaziale nr. 5 Piatra Neamț. (D.O.)