Catalin Stefanescu
Cătălin ŞTEFĂNESCU

Înfrângerea Ceahlăului în amicalul jucat miercuri, 5 august, cu Bucovina Pojorâta, scor: 1-2, a lăsat urme în cadrul lotului antrenat de Costel Ilie. Acesta a fost nemulţumit de randamentul elevilor săi, într-un amical disputat la Piatra Neamţ în compania unei nou-promovate în Liga a II-a. Fotbaliştii reclamă neplata drepturilor salariale şi fac figuraţie pe teren.

Căpitanul Cătălin Ştefănescu a declarat că nu a mai văzut salariul de 5 luni, chiar dacă, oficial, clubul este în insolvenţă şi drepturile salariale ar avea prioritate. Ştefănescu a făcut apel la acţionarul majoritar Angelo Massone, pentru a nu ţine fotbaliştii în curtea Ceahlăului dacă nu-I poate plăti.

“Nici nu ne plăteşte, nici nu ne dă drumul să câştigăm un salariu cinstit. Dacă nu ne poate plăti, cere în schimb bani pentru transferul nostru, deşi el nu a investit nimic în echipă. Nu putem să promovăm în prima ligă. Nu mă încălzeşte cu nimic faptul că sunt căpitan, dar în acest ritm vom retrograde în Liga a III-a”, a spus acesta.

Angelo Massone nu a dat niciun răspuns jucătorilor şi nici nu şi-a delegat vreun purtător de cuvânt la club în absenţa lui. Mai mult, Massone nu şi-a dat acceptul pentru delegarea drepturilor TV către FRF, Ceahlăul şi Rapid fiind singurele cluburi care s-ar putea să piardă bani în noul sezon din cauza faptului că reprezentanţii FRF nu vor putea negocia nimic în numelelor, drepturile TV urmând să fie împărţite celorlalte echipe. Mihai STOIAN

Articolul precedentCetatea Târgu Neamţ somată să-şi achite datoriile!
Articolul următorRaid agricol în Neamţ cu secretarul de stat Botănoiu
ZCH News
Stiri din Neamt, Bacau, Suceava, Iasi, Botosani, Vaslui. Primul ziar regional din regiunea Nord Est.

1 COMENTARIU

Comentariile sunt închise.