0:00

SĂRBĂTOAREA ŞCOLII NEMŢENE 2015 * GALERIE FOTO, ZCH NEWS - sursa ta de informațiiJoi, 17 decembrie, sala „Calistrat Hogaș” a Consiliului Județean Neamț a fost rezervată unui eveniment special pentru învățământul nemețean. A fost momentul în care zeci de profesori și elevi au fost aplaudați la scenă deschisă pentru roadele obținute în activitatea școlară. A fost un moment în care modele învățământului din județul Neamț au strălucit, au fost evidențiate și, în același timp, răsplătite.

Ziua dedicată Sărbătorii Școlii Nemțene a reunit în același spațiu elevi, profesori, părinți, inspector școlari, reprezentanți ai autorităților locale și județene. La festivitatea de premiere, pusă la punct de reprezentanții Inspectoratului Școlar, au fost răsplătiți 67 de elevi și 77 de profesori care au făcut cinste județului prin reprezentarea lui atât la competițiile naționale, cât și la cele care au avut loc dincolo de granițele țării. De remarcat ar fi că, spre deosebire de anul trecut, numărul olimpicilor a crescut considerabil. Anul trecut au fost premiați 42 de elevi. Nu au fost lăsați deoparte nici cei despre care reprezentanții Inspectoratului Școlar Județean Neamț au considerat că au avut o contribuţie în încurajarea și susținerea activităților, demersurilor cu caracter educațional. La acest capitol, nu mai puțin de 10 parteneri educaționali au fost evidențiați, însă doar 4 dintre ei au fost prezenți la eveniment.

Un moment aparte, cu o încărcătură emoțională, greu de explicat în cuvinte, a fost reprezentată de premierea, la categoria intitulată sugestiv „Domnul Trandafir”, a acelor dascăli care au trudit zeci de ani la catedră pentru sculptarea armonioasă a caracterelor elevilor.

Secvența festivă a început cu două momente de reculegere, pentru două persoane care nu s-au putut prezenta pe scenă pentru a-și primi premiile deoarece au trecut la cele veșnice. În schimb, tăcerea celor prezenți a fost un moment prielnic de reflecție asupra personalității celor doi. Este vorba despre cunoscutul profesor de fizică Mircea Gligor, de la Colegiul Național ”Roman Vodă” din Roman, care a murit anul trecut, în timp ce preda elevilor, și despre prof. Carmena Băbuș, cea care a plecat la cele veșnice din cauza unei boli necruțătoare. Profesoara a fost vreme de aproximativ 17 ani directoare a Școlii Zănești. Buchetul „trandafirilor” învățământului nemțean a fost completat de alte 20 de „fire” care s-au dedicat muncii de la catedră, zeci de ani.

De remarcat ar fi că, pauzele dintre momentele de premiere au fost completate într-un mod unic de intervențiile elevilor Liceului de Artă ”Victor Brauner” care au cântat și încâtat auditoriul cu programul lor artistic.

Detalii despre merituoșii din învățământul nemțean:

LISTA OLIMPICI

LISTA DOMNUL TRANDAFIR

LISTA PARTENERI EDUCAŢIONALI (M. TEODOROF)

Articolul precedentIeşean student la Cambridge, decedat în condiţii neelucidate
Articolul următorSpectacole de excepție oferite de copiii centrelor de plasament
ZCH News
Stiri din Neamt, Bacau, Suceava, Iasi, Botosani, Vaslui. Primul ziar regional din regiunea Nord Est.