Șapte dintre cele 26 de proiecte de hotărâre ale ordinii de zi din cadrul ședinței Consiliului Local Piatra Neamț de joi, 27 octombrie, nu au primit girul consilierilor locali. Nu au fost discuții în contradictoriu, totul desfășurându-se într-o acalmie anostă.
- S-a respins aprobarea unor rapoarte de evaluare, stabilirea prețurilor de piață și vânzarea directă a unor bunuri imobile aparținând domeniului privat al municipiului Piatra Neamț-teren aferent spațiilor proprietate privată. Aceste spații se află pe străzile Ecoului, Petru Movilă, Piața Ștefan cel Mare, Mărăței, Bd. Traian, Mihai Eminescu și Aleea Aurorei. Inițial s-a propus și un amendament și anume dublarea sumelor din raportul de evaluare, însă nici amendamentul, nici proiectul de hotărâre, nu au avut sorți de izbândă;
- A fost respinsă și hotărârea privind transformarea în contract de închiriere directă a contractului de asociere din 2011, încheiat între municipiul Piatra Neamț și SC Euromedia Group SA;
- Aleșii locali nu și-au dat acceptul ca Asociației Juvenala din Piatra Neamț să îi fie transmisă cu titlul de folosință gratuită, o construcție în care a funcționat Centrala Termică nr. 19 (311 mp), în prezent dezafectată, situată pe str. Constantin Matasă. Spațiu era dorit în vederea înființării unui Centru pentru copii și voluntari intitulat Juve;
- Nu le-a picat bine aleșilor locali nici proiectul de hotărâre privind scoaterea la licitație publică în vederea închirierii, a unor suprafețe de teren, proprietatea municipiului Piatra Neamț, pentru amplasarea unor panouri publicitare pe străzile Obor, Bistriței-Independenței, G-ral Dăscălescu, Ozana, Bd. Decebal-str. Eroilor;
- Nu a fost agreat nici parteneriatul între municipiul Piatra Neamț și Asociația Club Sportiv Municipal Ceahlăul pentru asigurarea accesului liber, fără cost, la terenul de antrenament, cel oficial și vestiarele stadionului pietrean în vederea desfășurării în bune condiții a pregătirii echipei de fotbal;
- Transmiterea în folosință, pe o perioadă de 5 ani, a unui spațiu din incinta Complexului Mall Forum Center către Patronatul IMM Neamț a dat chix la fel ca și hotărârea pentru modificarea anexei la HCL nr.362/26.11.2015 privind completarea regulamentului de funcționare a serviciului public de administrare, întreținere și exploatare a parcărilor de reședință și a parcărilor închiriate instituțiilor publice sau private de pe domeniul public și privat al Municipiului Piatra Neamț. (A. MOISE)