reclama autocenter

bisericani 1

Spitalul de Pneumoftiziologie Bisericani revine în prim-plan, de regulă, ori de câte ori se pune problema finanțării activității și investițiilor. Încadrat de Ministerul Sănătății în categoria unități sanitare monospecialitate, ne este deseori prezentat drept egalul Institutului de Pneumoftiziologie „Marius Nasta” de la București, însă doar prin raportare la tratamentul unei forme rare de tuberculoză denumită MDR (multidrog rezistentă). De la o așa-zisă arondare a județelor pe cele două centre s-a dezvoltat confuzia privind nemaipomenitul rol jucat de sanatoriul nostru pe întregul profil de pneumoftiziologie, dacă nu la nivel seminațional, sigur regional. Un fel de informare despre structura pacienților – informare nu foarte veche, scăpată de primarul Ion Rotaru în contextul solicitării emoționale de fonduri suplimentare – grăia de la sine: grosul celor îngrijiți provine din Neamț.

În realitate, în România, sunt zeci de spitale și clinici cu profilul pneumoftiziologie. Capacitatea lor anuală de tratament este una înfricoșător de mare și nu provoacă încă îngrijorare. În acest context, cu 320 de locuri (plus 5 paturi pentru spitalizare de zi), situație confirmată și pe site-ul oficial al Primăriei Alexandru cel Bun, Bisericanii nu înseamnă mai mult decât o unitate spitalicească. Cele 320 de locuri fixe se regăsesc și în evidența înscrierii pentru procedurile de acreditare, solicitarea datând din 17 ianuarie 2011.

De fapt, cu totul altceva individualizează sanatoriul nemțean. Trecând peste Institutul „Marius Nasta”, care ține de Ministerul Sănătății, grosul celorlalte spitale și clinici de profil au trecut la consiliile județene. Altele au fost preluate de consilii locale de orașe a căror resurse financiare nici nu sunt visate de comuna Alexandru cel Bun. Pe fondul crizei, varianta inițială, anume transformarea în secție externă a institutului bucureștean, seamănă tot mai mult cu o soluție înțeleaptă, salvatoare, dar respinsă deliberat fiindcă ar fi „filtrat” sau respins jocurile locale de interese și afaceri în zonă. Povara din ce în ce mai grea suportată de bugetul comunei și al județului pare a nu tulbura pacea politico-administrativă din județ.

 bisericani 13

Viorel COSMA

Articolul precedentCeahlăul – Oţelul 2-0 (0-0): Nemţenii au ajuns pe locul doi
Articolul următorEducație la vreme de „secetă”

1 COMENTARIU

  1. MAI SA FIE ! acum cateva ore colegii de la ziar P NT o laudau pe d na MARCOCI DANIELA ptr mutarea pe care a facuto de la DSP la SANATORIU si acum se tulbura apele in politica ! PANA la urma ziceti sa l inchida si pe asta ,ca sa nu mai fie POVARA , desi TBC mai este si BOALA SARACIEI , or noi numai bogati nu suntem in zona asta atarii ! luati OAMENILOR calea CAPITALEI sa va tratati . SUNTEM si iubiti noi la bucuresti , FIREATI ai bolii de SARME .

Comments are closed.