Asociaţia Naţională a Salvatorilor Montani din România (Salvamont România), unicul serviciu de salvare montană din ţara noastră, marchează 52 ani de activitate sub denumirea Salvamont şi 117 ani de la atestarea primelor structuri organizate de salvare montană, se precizează într-un comunicat de presă.
“Ziua aleasă pentru această aniversare a fost stabilită pentru 1 august, începutul celei mai dificile luni din an pentru salvatorii montani, cu cele mai multe incidente înregistrate pe parcursul unui an. Pentru a marca această dată, Salvamont anunţă şi o nouă versiune a aplicaţiei sale de mobil, dezvoltată împreună cu partenerul său de tehnologie, Vodafone România”, potrivit comunicatului citat.
“Noua versiune a aplicaţiei mobile Salvamont este disponibilă în acest moment pentru terminalele mobile Android urmând să fie lansată şi versiunea pentru iOS şi cuprinde o rubrică de Informaţii cu sfaturi pentru turişti privind diferite activităţi sportive sau de explorare, ghiduri de acţiune pentru situaţii neprevăzute, dar şi datele de contact ale structurilor Salvamont. Accesând rubrica Întreabă, utilizatorii pot intra în contact direct cu un reprezentant local pentru a primi răspunsuri legate de condiţiile montane, ghidare, starea versanţilor sau riscul de avalanşă sau practicabilitatea traseelor. În cazul unei situaţii de urgenţă, utilizatorii au la dispoziţie butonul SOS prin care transmit un semnal de alarmă unui dispecerat Salvamont din zona în care se află. Pe baza acestui semnal se face localizarea şi intervenţia. Sistemul este unul automat şi, odată pornit, permite localizarea inclusiv a turiştilor aflaţi în mişcare, traseul parcurs şi poziţia curentă fiind vizibile în dispeceratul de comandă Salvamont”, mai precizează Salvamont România.
“Salvamont se mândreşte cu peste 100.000 de intervenţii de succes şi peste 250.000 de apeluri preluate doar în ultimii 10 ani, cu un serviciu de dispecerat disponibil 24/7, dar şi cu o versiune nouă, mai intuitivă şi mai uşor de folosit pusă la dispoziţia iubitorilor de natură şi de trasee montane. Faptul că ne putem baza pe tehnologie pentru localizarea turiştilor aflaţi în situaţii critice, că pot apela din aplicaţie la ajutorul salvamontiştilor şi că se pot informa cu privire la starea în timp real a traseelor pe care vor să le parcurgă contribuie la prevenţia incidentelor, dar şi la mai buna gestionare a intervenţiilor, şi, nu în puţine cazuri, are rol decisiv în salvarea de vieţi. Ne bucurăm să avem un partener precum Vodafone România, alături de care vom continua să dezvoltăm proiecte în beneficiul iubitorilor muntelui”, a declarat prof. Sabin Cornoiu, preşedintele Salvamont România. (ZCH NEWS)