Ministerul Culturii și Identității Naționale (MCIN) anunţă că a fost aleasă identitatea vizuală ce va reprezenta Centenarul Marii Uniri de la 1918 și al Războiului pentru Întregirea Neamului. „Cu un total de 234,64 puncte, propunerea câștigătoare este cea a FCB BUCHAREST, denumită «Hora». Aceasta s-a aflat pe primul loc atât în preferințele juriului, cât și ale publicului, din partea căruia a primit 27% din voturile exprimate. Logo-ul a fost construit pornind de la două cercuri reunite de simbolul infinitului. Cercurile sunt compuse din puncte individuale care cresc și se dezvoltă. Hora infinită obținută este un simbol viu, sugerând continuitate împreună, rezistență și creștere”, se precizează într-un comunicat de presă al MCIN.
MCIN, împreună cu Uniunea Agențiilor de Publicitate din România și cu sprijinul International Advertising Association, al Centrului de Excelență în Studiul Imaginii și al UNARTE, a organizat un concurs de idei, la care s-au înscris 3 agenții din România, respectiv Pastel, FCB BUCHAREST și Brand New, care au propus 13 identități vizuale. Procesul de jurizare s-a derulat în două etape: în prima etapă, agențiile au prezentat unui juriu format din experți din cadrul instituțiilor mai sus amintite propunerile lor, iar acestea au fost punctate în baza unei grile de evaluare. În cea de-a doua etapă, publicul a avut posibilitatea până duminică, 27 august, ora 23:59, să aleagă identitatea vizuală pe care o preferă. Votul popular a contat în proporție de 25%. Toate cele 13 propuneri sunt în continuare disponibile AICI.
„Le mulțumim tuturor celor care au sprijinit organizarea acestui concurs, doamnelor Raluca Bibiri (Centrul de Excelență în Studiul Imaginii), Carmen Apetrei (Universitatea Națională de Arte București), Maria Predoiu (International Advertising Association), Anne-Marie Obretin (Uniunea Agențiilor de Publicitate din România) și domnului Cezar Batog (reprezentant MCIN), membri ai juriului, și mai ales celor trei agenții, Pastel, FCB BUCHAREST și Brand New, care s-au implicat cu titlu gratuit în realizarea identității vizuale ce va fi folosită pentru toate materialele dedicate Centenarului Marii Uniri de la 1918 și al Războiului pentru Întregirea Neamului”, mai precizează MCIN. (M. CONSTANTINESCU; FOTO: MCIN)