Ing. Constantin Neacșu, șeful Serviciului Tehnic de la Spitalul Județean de Urgență (SJU) Neamț s-a stins duminică, 23 decembrie. A murit acasă, dimineață, după un infarct, nici cadrele medicale de la Ambulanță nemaivând cum să-l salveze. Avea 64 de ani și anul viitor urma să se pensioneze. A fost omul care s-a ocupat de toate proiectele de investiții din spital, care cunoștea toate detaliile lucrărilor ce trebuia făcute într-o anumită secție, în ultimii ani. Moartea inginerului Neacșu l-a lăsat aproape fără cuvinte pe managerul spitalului, dr. Codruț Munteanu cunoscându-l în ultimele cinci luni, de când a venit la conducerea spitalului.
“E un dezastru pentru mine. Era un om cheie în problema cu Edas-ul și cu Pediatria, știa să susțină un punct de vedere, toate nuanțele tehnice de expertiză le discutam împreună, ne sfătuiam. Oricând aveam nevoie de un detaliu în vreunul din proiectele spitalului, discutam cu el, dacă-i ceream o situație imediat îmi punea datele la dispoziție. Un om foarte echilibrat, modest, informat, respectuos și care, dacă apărea o problemă, mai mică sau mai mare, imediat căuta soluția. Este o pierdere grea, mă gândesc și la familia lui, în toamnă fiica lui s-a căsătorit. Este dificil, și pentru noi”, a precizat dr. Codruț Munteanu.
Legat de lucrările de reabilitare ale secției Pediatrie, moartea ing. Constantin Neacșu a lăsat, neîncheiat, procesul verbal după recepția parțială la corpul C, făcută acum două săptămâni, la un an de la preluarea în funcțiune a acestui prim corp finalizat. (C.I.)